Bărbatul care a ucis cu cuțitul două persoane ieri pe Podul Londrei era Usman Khan, 28 de ani, fost deținut condamnat pentru terorism, a anunțat astăzi şeful brigăzii antiteroriste din Marea Britanie, Neil Basu, notează AFP, scrie agerpres.ro.

„Acest individ era cunoscut de autorităţi, fiind condamnat în 2012 pentru infracţiuni teroriste. El a fost eliberat condiţionat în decembrie 2018”, a declarat Neil Basu într-un comunicat, informând că este în curs de desfăşurare o percheziţie într-un loc din comitatul Staffordshire, în centrul Angliei. De asemenea, bărbatul ar avea legături cu „grupări teroriste islamiste”.

O reuniune de criză a guvernului britanic a avut loc ieri seara după acest atac soldat, de asemenea, cu trei răniți și al cărui autor a fost împușcat de poliție.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!