/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

Omor dublu la Soroca: Un bărbat a fost ucis cu toporul, iar o femeie înjunghiată mortal. Agresorul, condamnat la 20 de ani

missing
04 decembrie 2019, ora 09:36

Un tânăr de 21 de ani va sta următorii 20 de ani după gratii pentru dublu omor și tâlhărie, săvârșite în raionul Soroca. Pe data de 20 aprilie curent, individul a omorât cu toporul un bărbat de 71 de ani din satul Visoca, pentru că victima a aprins lumina în stradă. La două săptămâni distanță, tânărul a pătruns în casa unei vârstnice de 77 de ani, din satul Mălcăuți, și a înjunghiat-o mortal.

Individul și-a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, ceea ce i-a redus din termenul pedepsei, spun procurorii.

Tânărul a comis prima crimă la data de 20 aprilie curent, la miez de noapte, după ce consumase alcool: în timp ce trecea pe lângă gospodăria unui locuitor al satului vecin – Visoca din Soroca – acesta și-a exprimat dezacordul că primul ar fi aprins lumina afară.

Mai exact, tânărul a pretins că gospodarul ar fi făcut-o cu scopul ca să-l recunoască pe tânăr. Gospodarul, însă, nu i-a luat în considerare pretenția acestuia și, ca reacție, tânărul a intrat la el în gospodărie și l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap, ceea ce a dus la decesul imediat al bărbatului cu vârsta de 71 de ani.

Infractorul s-a refugiat de la locul faptei în orașul Soroca, unde se adăpostea într-o casă părăsită, așa cum fusese dat în căutare de către autorități. Cetățenii l-au raportat la Poliție, în baza anunțului publicat de oamenii legii pe rețelele de socializare, însă nu înainte ca acesta să comită a doua crimă, într-o altă localitate.

După două săptămâni, tânărul a comis o a doua crimă, din care a rezultat și a treia, de aceasta dată – în satul de baștină – Mălcăuți, Soroca. Astfel, acesta a pătruns în casa unei femei de 77 de ani, dar nu înainte ca să-i debranșeze gospodăria de la energia electrică și conexia telefonică.

Odată pătruns în casă, a lovit-o pe victimă în mod brutal, a legat-o cu un șiret pe care-l avea pregătit din timp și-i cerea bani. Aceasta, însă, a refuzat să-i ofere banii ceruți, s-a eliberat și a reușit să părăsească locuința. Totuși, infractorul a ajuns-o și a lovit-o cu cuțitul, în regiunea gâtului, iar victima a murit pe loc.

Tânărul de 21 de ani tocmai revenise în sat, după armată, cu o lună înainte să comită primul omor. Acesta locuia într-o casă părăsită, după ce se certase cu tatăl, care a rămas să locuiască cu fratele mai mic. Proaspătul rezervist intenționa să plece din țară la mama sa, care lucra în Europa.

Această intenție însă necesita acoperire financiară pentru perfectarea actelor necesare, iar tânărul nu s-a încadrat în câmpul muncii, dar a ales să obțină bani prin metode ilegale, ceea ce a dus la condamnarea lui de către instanța de judecată, la solicitarea procurorilor.

Potrivit legii penale, în cazul în care persoana își recunoaște vina și cere judecarea cauzei în baza probelor deja disponibile, fără cercetări suplimentare, instanța de judecată aplică o pedeapsă cu termen redus.

Sentința a fost pronunțată la data de 27 noiembrie curent și este cu drept de atac.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram