/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, respinsă

missing
05 decembrie 2019, ora 17:44

Ministrul Apărării a scăpat de moțiunea simplă. Asta pentru că Biroul Permanent al Parlamentului a decis să nu includă subiectul pe ordinea de zi. Cei de la PAS nu s-au lăsat bătuți și au insistat ca moţiunea să fie totuşi dezbătută. Propunerea însă nu a fost supusă votului şi, respectiv, a fost întoarsă autorilor. 

Ieri, la ședința Biroului a fost discutat subiectul și nu a fost admisă moțiunea în procedură legislativă. Nici n-o supun votului“, a spus președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi.

Rugăm insistent ca această moțiune să fie dezbătută, având în vedere că este un atentat grav în adresa statului vecin Ucraina”, a declarat Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului.

Ea nu a fost admisă în procedura legislativă, nici n-o supun votului“, a adăugat Greceanîi.

Deputatul Sergiu Litvinenco a declarat că nu există niciun motiv pentru a refuza dezbaterea moţiunii.

În măsura în care o moțiune conține toate condițiile prevăzute de lege este obligatoriu să fie supusă dezbaterilor”, a precizat Sergiu Litvinenco, deputatul PAS.

Săptămâna trecută deputaţii Blocului ACUM au prezentat în Parlament o moţiune simplă împotriva ministrului Apărării. Aceștia s-au arătat indignaţi de comentariile, făcute în 2016, de Victor Gaiciuc. Acesta, în cadrul unei conferințe internaționale, a oferit drept exemplu pozitiv activitatea militarilor din regiunea ucraineană separatistă – Donbass. Recent, generalul a declarat că declaraţiile au fost scoase din context. Tot astăzi, cu votul comun al democraților și socialiștilor, a fost respinsă și propunerea de a-i audia pe ministrul Economiei și pe președintele de la Moldovagaz.

Pe de o parte președintele Igor Dodon peste tot zice că vom avea gaz de la GazProm. Pe de altă parte ieri, de urgentă,  guvernul a inițiat un acord cu Banca europeană de Reconstrucții și Dezvoltare penru procurarea gazelor de la Ucraina și UE”, a spus deputatul PPDA, Alexandru Slusari.

Rog să votați?  Nu a întrunit numărul necesar de voturi!”, a conchis președintele Parlamentului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram