/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ O femeie din Chișinău se plânge că este agresată și amenințată de soț, consumator de droguri

missing
06 decembrie 2019, ora 06:20

Terorizată de bărbatul cu care a trait 15 ani sub același acoperiș. O femeie din Chișinău se plânge că este agresată și amenințată de soțul său, care, deseori, spune ea, obișnuiește să se drogheze. Acum, îi este frică pentru cei trei copii. De cealaltă parte, bărbatul neagă toate acuzațiile.

Cei doi soți sunt împreună de 15 ani, iar săptămâna viitoare urmează să aibă loc ședința de judecată privind desfacerea căsătoriei. În toți acești ani, spune femeia, umilința și bătaie era pe ordinea de zi în familie lor. A suportat până acum tot de dragul celor trei copiii.

„Este agresiv fizic și psihologic. Mă trăgea de mâini, mă lovea, mă scuipa. Mă apăsa pe picior tare”, Mariana.

Totodată, femeia își acuză soțul și de faptul că nu aduce niciun ban în casă, fiind nevoită să-și crească copiii cu propriile forțe și al rudelor. Mai mult, aceasta afrimă că bărbatul obișnute și să se drogheze. Uneori chiar și în fața copiilor.

Se droghează când are chef. Au fost cazuri când copiii au văzut cu trage din sticlă, la balcon”, Mariana.

„A băgat frica în mine. M-am îndepărtat de părinți și surori. Nu spuneam nimănui de ceea ce se petrece. M-am închis în suflet. Făcea tot posibilul să mă interneze la psihiatrie”, Mariana.

Nu a mai putut îndura această umilință și s-a plâns oamenilor legii, care i-au aplicat bărbatului interdicția de a se apropia de familie timp de 90 de zile. Totuși, acesta vine la ei, susține femeia.

„Am scris tot. Să ne dea pace. Sincer, eu am frică de el. Mă distruge și pe mine, și pe copii”, Mariana.

„Eu i-am spus să-l lase. Am văzut situația. Să-și bată cineva joc de ea nu vrem. De-ajuns cât și-a bătut joc”, Mariana.

Contactat telefonic, bărbatul a negat toate acuzațiile aduse de femeie.

E psihic bolnavă. E la evidență. Eu am să o las fără drepturi părintești. M-am apucat deja de aceasta”, soțul Marianei.

Ofițerului de presă al Poliției capitalei ne-a spus că polițiștii vor investiga acest caz.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram