/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Aeroportul de la Chișinău va obține categoria CAT 3B, după modernizarea sistemului electroluminos

missing
27 decembrie 2019, ora 15:06

În condițiile în care atunci când timpul e rece, ceața devine densă, iar precipitațiile puternice reduc vizibilitatea și afectează programul de zboruri, la Aeroportul de la Chișinău continuă procesul de modernizare a sistemului electroluminos. După ce acesta va fi modernizat, aeroportul va obține categoria CAT 3B, așa cum are aeroportul Heathrow din Londra.

Compania Avia Invest a investit peste 6,5 milioane de euro pentru acest proiect. Toate modificările tehnice implementate de Avia Invest la Aeroport pentru sporirea siguranţei zborurilor vor permite creşterea categoriei privind dotarea tehnică pentru aterizarea în condiții de vizibilitate redusă de la CAT2 la CAT 3B. În prezent, în conformitate cu cerințele ICAO există mai multe categorii, iar cea din urmă asigură aterizarea aeronavelor pe pistă pe o vizibilitate orizontală de cel puțin 75 m și verticală de 15 m. Altfel, aeroportul a fost dotat tehnic cu toate cele necesare pentru a asigura aterizarea și decolarea aeronavelor în maximă siguranţă chiar şi în condiţiile de vizibilitate foarte redusă.

Aeroportul de la Chișinău este alimentat cu energie electrică de la trei surse alternative, dar dispune, în același timp, și de generatoare, care permit, în cazul deconectărilor, reconectarea în 0,5 secunde și alimentarea autonomă a Aeroportului cu energie. De sisteme CAT 3B dispun aeroporturi de top din Europa și SUA, cum ar fi „Heathrow” din Londra, „JFK International Airport” din New York sau aeroportul din Delhi, India.

Concesionarul aeroportului a efectuat mai multe lucrări pe acest segment. Au fost schimbate cablurile care alimentează sistemul electroluminos al zborurilor pe o lungime de peste 200 de km, a achiziționat cele mai noi echipamente „Hella-Induperm” și a înlocuit toate sistemele necesare cu cele mai moderne.

Cu toate acestea, implementarea CAT 3B prevede adaptări tehnice şi modernizări nu doar la Aeroport. Acestor cerințe trebuie să se alinieze și alte companii și structuri din cadrul aviației civile.

Mai exact, pentru implementarea CAT 3B, Întreprinderea de Stat „Moldatsa” trebuie să modernizeze sistemul de navigatie ILS (Instrumental Landing System). Totodată, și aeronavele care efectuează zborurile trebuie să fie echipate cu aparataj şi sistem conform CAT 3B, iar echipajele de zbor (piloții) să fie instruite corespunzător cerințelor acestei categorii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram