/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Două posturi de televiziune din holdingul lui Plahotniuc și-au schimbat proprietarul

20 ianuarie 2020, ora 12:43

Posturile de televiziune „Canal 2” și „Canal 3”, care fac parte din holdingul fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, au un nou proprietar. Firma „Telestar Media” care deține drepturile de emisie, a trecut din gestiunea lui Oleg Cristal, fost consilier al lui Plahotniuc la Lilian Buștiuc, care figurează acum în acte drept proprietar și administrator al companiei.

Schimbarea a fost făcută la „Telestar Media” în primele zile ale anului curent, scrie mold-street.com. Lilian Buştiuc este tot din anturajul lui Plahotniuc și a administrat anterior alte active media din holdingul fostului lider democrat.

Pe de altă parte, Lilian Buştiuc nu mai apare în calitate de fondator şi administrator la firma „Media Content Distribution” care deţine drepturile de emisie pentru postul de radio „Maestro FM”. Locul său a fost luat de Cătălin Golban.

În octombrie 2019, Consiliul Audiovizualului  a acordat licență de emisie pentru un nou post TV „Canal 5” deținut tot de „Media Content Distribution”. La ședința CA fusese tot Lilian Buștiuc.

„Telestar Media” a fost fondată pe 2 mai 2017 și are un capital social de 1o sută de mii de lei. Adresa juridică a companiei se află pe strada Ghioceilor 1, unde sunt toate posturile TV și Radio afiliate lui Vlad Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram