În cadrul Blocului Politic „Unirea” se discută mai multe candidaturi pentru alegerile parlamentare noi de pe circumscripția uninominală numărul 38 Hâncești. Despre acest lucru a anunțat liderul PL, Dorin Chirtoacă la emisiunea Cotidianul. Pe lista candidaților se regăsește inclusiv Chirtoacă.

„Se discută mai multe nume, inclusiv cel al subsemnatului, aș spune că e chiar primul nume din listă, după aceea, colegul nostru din mișcare – Vasile Costiuc a spus că și-ar dori și el să candideze dacă nu ar fi alții. Mai sunt câțiva colegi din teritoriu – Colța, Furdui”, a spus liberalul Dorin Chirtoacă.

O decizie finală ar urma să fie luată, însă, mâine.

„O să avem o discuție cu organizațiile teritoriale ale celor cinci partide ale Mișcării „Unirea” și acolo vom decide asupra candidatului”, a menționat Dorin Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a recunoscut că s-a autopropus pentru a participa în cadrul scrutinului de pe circumscripția 38.

„M-am autopropus. Inițial, am refuzat participarea în alegerile astea chiar și în cadrul mișcării, la câteva ședințe eu am spus că pentru mine nu e o prioritate să mă implic, pentru că scopul e să consolidăm acum mișcarea”, a precizat liberalul.

„Însă, după ce am lansat mișcarea, am văzut reacțiile oamenilor, am participat la o emisiune când am văzut că riscurile riscă să fie date peste cap de anumiți spoileri, mi-am dat seama, că e necesar să merg să mă implic, pentru a avea un start mai bun al dreptei proepuropene și unioniste”, a spus Dorin Chirtoacă.

Amintim că până acum, mai multe partide și-au anunțat candidații pentru alegerile parlamentare noi de pe circumscripția 38. PUN l-a înaintat în această cursă pe Vlad Țurcanu, iar Partidul Politic „Șor” pe Vitalie Balinschi.

PAS merge în aceste alegeri cu fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, iar cei de la PPDA ar putea să participe la aceste alegeri cu Mihai Druță, un candidat despre care spun că este apolitic și care vine din diaspora.

Ieri, și PDM a anunțat numele candidatului pentru alegerile din circumscripția 38 Hâncești. Este vorba despre Ion Mereuță, fostul șef al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, eliberat din funcție în septembrie 2019.

Alegerile parlamentare noi pe circumscripția 38 Hâncești vor avea loc pe 15 martie.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!