/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 803: Explozii în Sumî, alertă în Europa și plan NATO pentru Moldova! Rusia amenință Marea Britanie

Denumirea mărcii „Unirea”, înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală

missing
24 ianuarie 2020, ora 17:05

Denumirea mărcii „Unirea” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Inițiativa îi aparține președintelui Asociației „Unirea – ODIP”, Vlad Bilețchi și fostului șef al AGEPI, Octavian Apostol.

Anunțul a fost făcut de cei doi astăzi, când se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Unite din 1859.
Bilețchi și Apostol spun că „au vrut astfel să protejeze denumirea „Unirea” de cei rău intenționați, care ar putea folosi marca în alte scopuri decât cele de a promova acest deziderat.

„Acum, pot fi sancționați și financiar cei care vor folosi unirea în contexte negative! Dodon zicea că va interizce UNIREA – să vă vedem acum! Nu poți interzice ceea ce este deja înregistrat”, a scris Vlad Bilețchi pe pagina sa de Facebook.

Octavian Apostol și Vlad Bilețchi și-au exprimat, totodată, disponibilitatea de a colabora cu agenții economici care vor să utilizeze denumirea „Unirea”.

Menționăm că la începutul acestui an, cinci partide unioniste au format Mișcarea Politică „Unirea”. Este vorba despre PL, PPR, PNL, USA, și Partidul Democrația Acasă.

Solicitat de TV 8, Vlad Bilețchi a precizat că nu vor avea niciun fel de pretenție privind utilizarea denumirii „Unirea” de către această mișcare politică, astfel, o poate folosi în continuare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram