Numărul deceselor provocate de coronavirus este, din păcate, în continuă creștere. Numai duminică și-au pierdut 97 de persoane, fiind cel mai mare număr de morți înregistrat până acum într-o singură zi. Numărul total al celor răpuși de coronavirus a ajuns astfel la 908.
Potrivit celor mai recente informații, sunt deja infectate 40.171 de oameni, iar 187.518 rămân sub îngrijiri medicale.
Între timp, virusul a fost confirmat la alți 60 de oameni de pe nava de croazieră plasată în carantină în Japonia, pe care se află, de altfel, și doi cetățeni moldoveni. Astfel, 130 din cei 3700 de pasageri de pe vas au contractat virusul numit „ucigaș”.
Pasagerii la care se confirmă prezența coronavirusului sunt evacuați de pe vas și tratați în cele mai aproapiate spitale.
Potrivit datelor oficiale furnizate de autoritățile chineze, peste trei mii de pacienți care s-au îmbolnăvit de coronavirus au fost tratați și externați din spitale.
Totodată, milioane de oameni au revenit de astăzi la serviciu, după o vacanță care a coincis cu anul nou chinezesc, dar care a fost prelungită din cauza coronavirusului. Rămân însă în vigoare măsurile de precuație, inclusiv eșalonarea orelor de lucru.
Președintele Chinei, Xi Jinping a vizitat azi un spital local din Beijing. Oficialul a discutat și cu medicii din Wuhan.