Producția de lapte continuă să scadă în Republica Moldova. Datele statistice arată că volumul s-a micșorat cu peste 10 procente. Proprietarii de ferme de bovine spun că înregistrează pierderi pentru că investițiile sunt mari, iar mulți se gândesc să iasă din acest tip de afaceri. Conducerea Asociației Producătorilor de lapte dă vina pe Guvern pentru că nu are un program de asistență pentru acest domeniu. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii așteaptă un credit de la Banca Mondială, pentru a-i susține pe proprietarii de ferme.

„Noi aici ne certam de la iarbă. Până la Ghidighici ajungeau. Doar în partea acesta avea 60. Aici nu se permitea de păscut. Ne certam. Dar acum? Acum nu-s, e greu de ținut”, spune Dumitru Mandeș, fermier.

Dumitru Mandeș, din satul Cojușna, și-a dedicat ultimii ani creșterii bovinelor. În sat, doar el şi încă vreo doi locuitori, îşi mai permit să ţină câte trei vaci.

E foarte greu de ținut vacile. Trebuie nutrieți pentru iarnă. Iar ca să faci o firmă trebuie să ai unde să-l realizezi. Iar conducerea noastră s-a obișnuit doar cu mită. Dacă vede că ai mai mult, gata… dă-le și lor”, se plânge fermierul.

Un litru de lapte îl vinde cu 10 lei. Cumpărători are, însă lapte, uneori, nu ajunge pentru toți. Iar, ca să-și extindă mica afacere, este nevoie de prea multe investiții.

Vin și de la oraș și cumpără. Chiar și artiști. Vin mulți la mine, dar nu ajunge la toți”, povestește Dumitru Mandeș.

Și fermele se confruntă cu probleme similare. Ludmila Catlabuga are 120 de vaci, în satul Visoca, raionul Soroca. Și-a deschis afacerea acum cinci ani. În toți acești ani, a investit bani mulți. Ca să mai reducă puțin din presiunea financiară, a trimis zeci de scrisori în adresa autorităților, dar fără rezultate.

Costul laptelui nu este atât de mare, iar costul la furaje tot crește. Ați văzut, și motorina tot… Respectiv, când punem pe cântar costurile din vânzări, vă dați seama, avem divergențe”, spune fermiera Ludmila Catlabuga.

De la directoarea Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte am aflat că prima problemă ce stagnează dezvoltarea sectorului sunt investițiile mari, necesare pentru lansarea și dezvoltarea fermelor de vaci pentru lapte.

Domeniul este foarte complicat. Investițiile se răscumpără foarte greu. Munca de 345 de zile anual, pentru că este un animal viu. Avem foarte puțini fermieri care au investit anume în sectorul zootehnic”, declară Carolina Linte, directoarea Asociației producătorilor de lapte.

De aproape opt ani, asociația a bătut la ușa autorităților, dar lucrurile nu s-au schimbat practic deloc.

Sunt foarte multe probleme. Trebuie să fie o abordare cu mult mai serioasă din parte statului, pentru a exclude birocrația și a crea niște condiții favorabele pentru a dezvolta afacerea în domeniul dat, inclusiv liniile de creditare pentru tinerii fermieri. Noi astăzi avem fondul de subvenționare, care practic subvenționează 50 la sută din investiție, dar să faci investiția trebuie să ai niște bani”, spune Carolina Linte.

De cealaltă parte, ministrul Agriculturii dă asigurări că face tot ce poate pentru a îmbunătăți situația. Din acest an, afirmă Ion Perju, fermierii vor beneficia de subvenții pentru fiecare animal în parte.

„Suntem în negocieri cu Banca Mondială pentru accesarea unui împrumut de 35 milioane de dolari pentru a intensifica producția de lapte. Ne dorim să intensificăm necesarul de lapte pentru Republica Moldova. Lapte praf? Nu, integral, moldovenesc”, susține Ion Perju, ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor statistice, anul trecut numărul vacilor s-a redus cu 14 la sută, fiind acum în jur de o sută de mii. Respectiv, și producția de lapte s-a redus cu aproape 12 la sută.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!