/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Neașteptat! Un mare producător de mașini anunță primele pierderi din ultimii 10 ani. Va închide fabrici?

missing
16 februarie 2020, ora 17:52

Marele producător de mașini din Europa „Renault” a raportat o pierdere de 141 de milioane de euro pentru 2019, pentru prima dată în ultimul deceniu. Compania a fost afectată de costuri legate de unele din societăţile sale mixte din China, precum şi de scăderea câştigurilor mărcii „Nissan”.

„Renault” şi-a stabilit ca obiectiv pentru 2020 o marjă operaţională între 3% şi 4%, în scădere faţă de anul 2019 şi a redus nivelul dividendelor propuse pentru anul trecut cu aproape 70%, faţă de anul 2018. Pentru anul trecut, „Renault” va plăti dividende de 1,10 euro per titlu.

„Renault” se aşteaptă ca piaţa auto globală să scadă în 2020, vânzările în Europa şi Rusia urmând să înregistreze un declin de aproximativ 3%, potrivit prognozelor.

Directorul general interimar de la „Renault”, Clotilde Delbos, nu a exclus posibilitatea ca producătorul auto francez să închidă unele uzine.

„A fost un an dificil pentru grupul Renault şi pentru alianţă.Nu avem niciun tabu şi nu excludem nimic”, a declarat Clotilde Delbos într-o conferinţă de presă, întrebată fiind despre posibilitatea ca uzinele din Franţa sau din întreaga lume să fie închise în cadrul unui program de economii de două miliarde de euro pe trei ani.

„Vom revizui toate tipurile de costuri…Unele din aceste costuri vor implica cheltuieli de restructurare”, a declarat Clotilde Delbos, citată de Agerpres.

Delbos a recunoscut că „Renault” şi aliatul său japonez „Nissan” dispun de capacităţi de producţie excedentare şi a promis că în luna mai a acestui an va fi făcut un anunţ în acest sens. Cele două mărci încearcă să-şi îmbunătăţească performanţele prin punerea în comun a tehnologiilor şi uzinelor lor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram