/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

/DOC/ Explicații oficiale de la București! De ce sunt procesate atât de greu dosarele de redobândire a cetățeniei române de către basarabeni

missing
26 februarie 2020, ora 14:28

Peste 856 de mii de persoane au depus cereri, începând cu anul 2010, pentru redobândirea cetățeniei române, iar peste  230 de mii de dosare ale basarabenilor sunt în prezent examinate. Informațiile au fost prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie de la București, Andrei Tinu, la solicitarea deputatului Iurie Reniță.

Oficialul român afirmă că instituția are mai puțin de 100 de angajați, care nu pot face față numărului mare de dosare depuse anual și precizează că fiecărui angajat îi sunt distribuite pentru analiză în medie câte 400–450 de dosare pe săptămână.

Deficiența de personal existentă încă de la înființare a dus la sincope în desfășurarea activității odată cu creșterea volumului de activitate la nivelul Autorității: în 2010 au fost înregistrate și analizate 96 417 dosare; în 2011 – 102 425 de dosare, în 2012 – 88 663, în 2013 – 52 798 de dosare, în 2014 – 21 664, în 2015 – 81 153 de dosare, în 2016 – 114 870 de dosare, în 2017 – 94 499 de dosare, în 2018 – 100 157 de dosare, iar în 2019 au fost înregistrate 103 967 de dosare”, a enumerat șeful ANC.

Acesta mai spune că sunt două soluții pentru a grăbi procedurile de examinare și acordare a cetățeniei române: o mărire a schemei de personal și o modificare a Legii cetățeniei, în sensul optimizării procedurii de lucru, a termenelor și redimensionării Comisiei pentru Cetățenie, pentru a putea face față fluxului mare de cereri.

Andrei Tinu precizează că au fost făcute mai multe demersuri către Ministerul Justiției, în subordinea căruia se află ANC, pentru a fi modificată organigrama instituției, cu majorarea numărului de angajați și pentru a obține fonduri bugetare suplimentare pentru activitate, dar solicitările au rămas fără răspuns.

Oficialul român l-a asigurat pe deputatul Iurie Reniță că ANC va continua eforturile pentru a fluidiza procesarea dosarelor depuse pentru redobândirea cetățeniei române de basarabeni.

Anterior, autoritatea română anunța că au fost soluționate 85 307 dosare de puse de basarabeni în 2017,  47 157 din 2018 și 43 551 din 2019, restul fiind în curs de analiză.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram