/VIDEO/ Grădinițele din capitală au fost verificate de inspectorii de la Direcția Educație cum gestionează banii din buget

26 februarie 2020, ora 22:35

Timp de aproape două săptămâni, grădinițele din capitală au fost verificate de inspectorii de la Direcția Educație la capitolul implementării bugetelor. Asta, pentru a vedea dacă se colectează bani ilegal de părinți sau nu. În unele instituții, sumele adunate anual, însă prin intermediul asociațiilor, se ridică chiar și la un milion de lei. După ce le-au trecut pragul, specialiștii au ajuns la concluzia că totul este în limitele legii. Am cerut și noi să participăm la câteva controale. Deși urmau să fie inopinate, adică fără ca directorii să știe de ele, în unele cazuri administrațiile erau anunțate, prin telefon, că vine o echipă de filmare.

Prima grădiniță în care am mers a fost nr. 166, deschisă de câteva luni, în sectorul Buiucani. Abateri nu au fost depistate, mai ales că părinții încă nu au creat o asociație, de altfel – singura formulă acceptată de autorități pentru a susține financiar activitatea instituțiilor de învățământ.  

CRISTINA GORODENCO, DIRECTOARE GRĂDINIȚA NR. 166

Noi asociație nu avem. La noi grădinița este dotată absolut cu tot. Chiar și cu detergenți.

Deși controalele urmau să fie spontane, specialista de la Direcția Educație le anunța pe directoare, prin telefon. Așa cum s-a întâmplat și la gradinița 62.

Acordul de parteneriat cu părinții, aveți toate acestea? Sunt împreună? Să intrăm cu televiziunea la dvs pentru câteva minute.

ANA VARTIC, ȘEFA SECȚIEI MANAGEMENT PREȘCOLAR, DGETS

 -Preîntâmpinați directorii instituțiilor la care mergeți sau sunt vizite spontane? -Nu, sunt vizite spontane. Ei deja prin acel ordin din 4 februarie s-au informat.

Și aici, nu au fost descoperite abateri.

NINA MORĂRESCU, DIRECTOAREA GRĂDINIȚEI NR. 62

 – Bugetul pentru ianuarie 2020, cum a fost realizat, care achiziții au fost făcute în 2020? – Nici colectări, și nici asociație. -Dar pentru matinee? -Absolut nimic.

Iar directoarea grădiniței nr. 25 ne-a spus că, lunar, de la fiecare grupă se adună în jur de o mie de lei. Respectiv, anual, se colectează, prin intermediul asociației, aproape 170 de mii de lei. Totuși, unele surse mass-media scriau, anterior, că aici s-ar percepe o taxă de intrare de 5 mii de lei, iar la sărbători părinții mai dau câte 400 de lei. Administratoarea însă ne-a spus că susținerea financiară este ținută la evidență, iar banii sunt folosiți pentru a procura lucrurile pe care direcția nu le oferă.

SVETLANA ZAPOROȘCENCO, DIRECTOAREA GRĂDINIȚEI NR. 25

Procurarea materialelor didactice. -Văd aici, ferestre, uși, fier de călcat. -S-a procurat și mobilier, din motiv că nu am fost aprovizionați de direcția de învățământ.

Reprezentanta Direcției Educație afirmă că banii colectați legal de la părinți sunt singura soluție pentru a acoperi lipsurile suplimentare.

ANA VARTIC, ȘEFA SECȚIEI MANAGEMENT PREȘCOLAR, DGETS

Este justificat pentru că fiecare director are bugetul aprobat, deja existent, și necesarul care nu este acoperit. Ceea ce nu este acoperit este justificat prin acordul acesta cu asociația.

La o altă grădiniță, la care am mers însă neasistați, am aflat că suma colectărilor, din anul trecut, se ridică la un milion de lei. Directoarea ne-a spus că, din acești bani, au fost reparate unele grupe, s-au cumpărat detergenți și piese de mobilier. Nu am reușit să aflăm de la directoare ce sumă este percepută lunar. Însă, un părinte ne-a spus că este vorba de 300 de lei pentru fiecare copil.

-Câte cât se strânge anual? -Nu vă spun. -De ce? -Că nu sunt eu președinta asociației.

300 de lei prin bancă. La sfârșitul anului se publică lista cu cheltuieli.

Verificarea grădinițelor din municipiul Chișinău a început în urmă cu aproape două săptămâni, la solicitarea primarului general, pentru a vedea dacă se colectează bani ilegal de la părinți.

 ION CEBAN, PRIMARUL GENERAL

Vom începe controalele aleatoriu, nu vă vom anunța unde vom merge. Așa că dacă mai auzim, să nu spuneți că nu v-am prevenit.

Potrivit unui ordin, grădinițele sunt obligate să publice documentele privind executarea bugetului și sumele adunate de la părinți. Potrivit Direcției Educație, până acum, au fost verificate toate instituțiile preșcolare, iar încălcări grave la implementarea bugetului nu au fost identificate.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram