Un bărbat acuzat de omor, care a fost adus într-o instanță de judecată din Odessa pentru a-i fi prelungit mandatul de arest, a reușit să intre în sală cu o grenadă și un telefon mobil. Acesta a amenințat că va detona grenada, dacă nu îi vor fi îndeplinite cerințele. Bărbatul a luat ostatici doi magistrați, dar și persoanele care l-au escortat la judecată.
„Eu de aici nu ies sau voi ieși doar în sac de plastic”, a amenințat bărbatul că va detona grenada. Acesta a înregistrat un video la telefon cu cerințele pe care le are față de procurori, spunând că are dreptul la un proces echitabil. Acesta a cerut să fie eliberat, pentru că nu este vinovat și s-a plâns că nu și-a văzut familia trei ani.
La sediul instanței de judecată s-a deplasat zeci de polițiști și salvatori în frunte cu șeful poliției regiunii Odessa care a dus tratative cu bărbatul, pentru a-l convinge să lase grenada.
Toate ședințele de judecată au fost anulate, iar angajații au fost evacuați din clădire. După lungi tratative, bărbatul a fost convins să lase grenada, scrie unian.ua.
Poliția a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili cum a reușit bărbatul să aducă în sala de judecată obiectele interzise. Primele informații arată că acestea ar fi fost puse într-un pachet cu mâncare pe care bărbatul l-ar fi primit în clădirea judecătoriei.
Dar urmează a fi ridicate și analizate toate înregistrările video de pe camerele de supraveghere pentru a urmări traseul pe care a fost escortat bărbatul și a identifica momentul în care i-a fost transmisă grenada și telefonul.
Deocamdată, autoritățile nu spun exact dacă grenada era una adevărată de luptă și dacă era activă sau dacă era mulaj. Asta va arăta expertiza.