/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Companii din Turcia, Cehia și Polonia ar fi interesate să investească în aeroporturile din Bălți și Mărculești

missing
04 martie 2020, ora 08:29

Autoritățile nu au renunțat la ideea modernizării aeroporturilor din Bălți și Mărculești și la construcția unui aeroport nou în sudul republicii și poartă discuții sistematice la acest subiect. Ar exista deja și potențiali investitori străini, afirmă ministrul Economiei, dar este nevoie de un studiu de fezabilitate care să poată fi prezentat agenților economici interesați de aeroporturi.

„Chiar azi am avut discuții la acest subiect, dar este mai mult partea tehnică. Termenii de referință sunt gata. După anunțurile pe care le-am făcut, inclusiv de pe arena politică, avem foarte mulți solicitanți să vină, companii din Turcia, Cehia, Polonia…Când ei se interesează cer studiul de fezabilitate, care deocamdată nu există”, a declarat Anatol Usatîi la „Punctul pe azi” de la „TVR Moldova”.

Ministrul Economiei susține că vor fi anunțate licitații publice pentru desemnarea companiilor care să elaboreze studii de fezabilitate, proiecte comerciale și consultanța ar putea veni din exterior.

„La studiul de fezabilitate trebuie să avem un răspuns foarte clar: mergem pe toate aeroporturile sau îl selectăm pe primul. Dacă mergem pe parteneriat public-privat sau trecem pe concesiune sau vânzare. Asta tot trebuie să răspundă studiul de fezabilitate. În Europa sunt companii specializate pe consultanță, nu numai pe partea tehnică, dar și pe cea comercială a aeroporturilor și noi avem nevoie. Nu avem experți locali care pot să ne ghideze în acest proces. Să mergem pe extern”, a explicat Usatîi.

În decembrie 2019, președintele Igor Dodon declara că Guvernul planifică să investească bani în renovarea Aeroportului Mărculești, iar lucrările de reparație ar putea începe foarte curând. Șeful statului afirma că la vară ar putea deja să fie lansate zboruri internaționale de pasageri pe acest aeroport.

Anterior, mai mulți demnitari au vorbit despre necesitatea construcției unor aeroporturi noi în R. Moldova, pentru a scăpa de monopolul de la Aeroportul Internațional Chișinău. Bașcana Găgăuziei Irina Vlah a promis la investirea sa în funcție că un aeroport va fi deschis și la Ceadîr-Lunga.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram