În oraşul Seattle din Statele Unite, unde sunt cele mai multe cazuri de contaminare cu noul virus – peste 840, a fost efectuat primul test al vaccinului împotriva coronavirusului.
Vaccinul a fost administrat la o persoană sănătoasă. Jennifer Haller, o femeie de 43 de ani, mamă a doi copii, a acceptat să fie voluntară în procesul de testare a vaccinului.
Într-un interviu oferit pentru o televiziune americană, Jennifer Haller a declarat că este încântată să fie prima persoană din lume pe care este testat vaccinul, subliniind că se mândreşte că poate contribui la salvarea vieţilor omeneşti. Femeia a mărturisit că se bucură de sprijinul celor apropiaţi.
Jennifer își verifică zilnic temperatura şi o înregistrează într-un caiet de notițe, tot acolo fiind incluse şi efectele secundare pe care le simte.
Voluntara urmează să primească a doua doză a vaccinului peste 4 săptămâni. Apoi, starea ei de sănătatea va fi monitorizată de către medici timp de 14 luni, pentru ca oamenii de ştiinţă să se asigure de eficienţa vaccinului şi dacă acesta nu provoacă efecte secundare îngrijorătoare.
Chiar dacă se va demonstra că vaccinul este eficient, specialiştii spun că medicamentul ar putea fi disponibil pentru toată lumea abia în 2022.