/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Igor Dodon anunță că a anulat cetățenia ex-deputatului român Cristian Rizea

03 noiembrie 2020, ora 10:52

Șeful statului anunță că a semnat un decret prin care a anulat cetățenia fostului deputat Cristian Rizea. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.

A fost un decret interesant pe care l-am semnat ieri, s-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în R. Moldova. La propunerea comisiei pentru cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din România și R. Moldova trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal conform justiției din România”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit presei românești, fostul deputat român Cristian Rizea, condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova. Președinția vine cu precizări. Instituția anunță că nu a emis niciun decret de acordare a cetățeniei moldovenești cetățeanului român Cristian Rizea.

Amintim că în presa românească au apărut informații că fostul deputat român s-ar ascunde în R. Moldova și ar fi beneficiat de cetățenia țării noastre.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram