Bluze tradiționale, piese de mobilier sub formă de puzzle sau cărți în format 3D. Acestea, dar și alte opere au fost expuse în holul Parlamentului, care s-a oferit să fie gazdă pentru lucrările de licență ale viitorilor designeri. Studenții au lucrat jumătate de an ca să-și vadă reale lucrările schițate în imaginație. Deputații însă, preocupați mai mult cu ședința, nu s-au prea înghesuit să admire expoziția.
Holul Parlamentului a arătat astăzi ca un atelier de creație, datorită absolvenților de la Facultatea de Design a Universității Tehnice din Moldova, care și-au expus lucrările de licență. Zinaida Șuba a vrut să impresioneze aleșii poporului și angajații legislativului cu propria colecție de haine tradiționale moldovenești.
„Am realizat un set de costume mamă-fiică. Toate aceste elemente sunt stilizate și nu autentice. Am combinat cumva aici cu dantelă croșetată manual. Toate elementele și simbolurile sunt realizate manual, brodate”, a declarat absolventa Facultății de Design UTM, Zinaida Șuba.
I-a luat în jur de o lună pentru a coase ținutele. Visează să-și deschisă, cu timpul, propriul atelier, ca să aibă o sursă stabilă de venit.
„Vreau să rămân acasă foarte mult, dar vedem cum se primește. Nu sunt sigură pentru că un element de care avem foarte mare nevoie în zilele de astăzi sunt banii. Atât timp cât pe plan financiar o să fie ok, o să rămân acasă”, a menționat absolventa Facultății de Design UTM, Zinaida Șuba.
Ana Cărăuș a vrut să uimească prin expunerea unui material care nu există în comerț:
„Cel mai important este textilul. Am tricotat la utilajul din laboratoarele de la UTM. Acest tricot l-am lipit pe un alt material, astfel s-a primit un material care nu este în comerț, adică total îmi aparține”, a vorbit absolventa Facultății de Design UTM, Ana Carauș.
O atracție a expoziției este și această carte inedită. Cu ajutorul unei aplicații, pot fi vizualizate clădirile istorice din Chișinău în format 3D. Autoarea invenției, Ana Maria Cârja, a fost ajutată de alți specialiști:
„Aplicația mobilă poate să identifice care prototip 3D trebuie să îl proiecteze. Iată așa, prin intermediul telefonului, putem să vizualizăm, de exemplu, Circul. Putem să rotim cărțulia”, a declarat studenta, Ana Maria Cârja.
De la tribuna Parlamentului, deputații au fost îndemnați de președintele legislativului să nu treacă nepăsători pe lângă lucrările studenților.
„Sunt foarte multe idei originale de la care ne putem inspira și putem promova aceste lucruri frumoase. Eu vă îndemn să îi vizitați și să îi încurajați pentru creația lor”, a menționat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Cel puțin în perioada în care echipa noastră de filmare s-a aflat acolo, deputații nu erau prin preajmă. Expoziția a fost organizată la inițiativa Parlamentului, pentru a promova performanțele academice ale studenților din Republica Moldova. Lucrările vor putea fi admirate timp de o săptămână.