Într-un discurs în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat că „locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”.
Potrivit lui Băsescu Chișinăul a demonstrat acest lucru prin „răspunsul impecabil” în contextul crizei din Ucraina, inclusiv în ceea ce privește primirea refugiaților ucraineni. „Este o dovadă clară a faptului că împărtășim aceleași valori și principii”, a spus Băsescu de la tribuna Parlamentului European.
Totodată, fostul președinte al României menționează că statutul de „stat partener” nu oferă certitudine pentru viitorul țării noastre.
„Strivită cu tot cu cetăţenii săi între interesele a două blocuri gigantice, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, mica republică pro-europeană, are la frontiera de Est Armata Rusă, iar la frontiera de Vest o Uniune Europeană, care ezită să-i acorde statutul de „ţară candidată””, a menționat Băsescu.
Totodată el a mai declarat că a venit timpul să înceteze „politica concesiilor” făcute Rusiei „pe seama i în detrimentul statelor din Estul Europei”.
„La ce au dus concesiile repetate făcute Moscovei în ultimii 30 de ani? La o Rusie agresivă care a invadat neprovocat Ucraina şi a declanşat un război şi un dezastru umanitar ce ameninţă pacea şi stabilitatea Europei şi a lumii. De aceea, cer ca Uniunea Europeană să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderare la UE, în conformitate cu Art. 49 din Tratatul Uniunii Europene”, a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu.