Ministrul culturii din România, Lucian Romașcanu, susține că nu cunoaște detalii despre controversa apărută în legătură cu jurizarea la Eurovision și nici nu a vorbit cu conducerea televiziunii publice, dar vrea ca România să transmită că „se simte nevoia unei reforme” a acestui concurs, care a devenit „un portstindard politic”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu ministrul Culturii de la Chișinău, Sergiu Prodan care a declarat că „împărtășește aceeași viziune”.
„Referitor la acest concurs două două lucuri vreau să spun: 1. că politizăm din ce în ce mai tare un fenomen care a început a fi unul cultural și de unire al țărilor din Europa; și 2. compromitem nu doar fenomenul în sine, ci și atenția și sprijinul pe care trebuie să le acordăm Ucrainei”, a spus minstrul Lucian Romașcanu, care a răspuns referitor la scandalul legat de Eurovision, scrie Digi24.
„Ucraina trebuia să câștige. Probabil că pe merit. Nu avea nevoie de astfel de lucruri. Cei care au gândit să facă un astfel de transfer de voturi au făcut rău lor, competiției și Ucrainei”, a adăugta ministrul.
Totodată, Lucian Romșcanu a precizat că Ministerul Culturii nu are niciun fel de implicare în această chestiune.
„Mi-aș dori să se întâmple o resetare completă a Eurovision, pe alte baze, doar publicul să conteze, pentru că această împărțire politică a voturilor pe care o vedem de ani de zile nu are nicio legătură”, a explicat Romașcanu.
La rândul său, Sergiu Prodan, ministrul culturii din Republica Moldova, a spus că împărtășește aceeași viziune ca cea a Bucureștiului. „Nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar această competiție nu e nici festival muzical, nici competiție sportivă... Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală, de neam. Acest punctaj maxim sau minim e doar un joc, nu ar demonstra o unitate sau o lipsă a ei”, a declarat Sergiu Prodan.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md