Activitatea Partidului Democrat Modern din Moldova a fost limitată de către Curtea de Apel pentru o perioadă de 12 luni. Hotărârea a fost luată astăzi, 9 octombrie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, instanța a admis integral acțiunea înaintată de Ministerul Justiției, iar hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.
Contactat de TV8, reprezentatul Partidului Democrat Modern, Vladimir Cebotari, a declarat: „Astăzi, la ședință, colegii mei nu s-au prezentat, deoarece au formulat o cerere de a li se oferi să contracteze un avocat, să fie reprezentați și să se pregătească și să exercite o apărare corectă. Faptul că instanța s-a grăbit, fără ca măcar să asculte pozițiile părților și fără să le ofere timp pentru pregătire, este o confirmare în plus că nu este un proces de judecată, ci un act scenarizat, cu un interes politic”.
Întreba dacă vor contesta decizia, Cebotari a afirmat: „Partidul sigur că va ataca, deoarece nu a avut dreptul și posibilitatea să își prezinte poziția în instanța de judecată”.
TV8.md amintește că pe 22 septembrie, Ministerul a dat în judecată PDMM, la solicitarea Agenției Servicii Publice și a Serviciului de Informații și Securitate, care a avut informații că prin intermediul formațiunii s-ar pregăti acțiuni subversive.
Ulterior, pe 2 octombrie, activitatea formațiunii, împreună cu cea a Partidului „Moldova Mare”, a fost limitată până la pronunțarea unei decizii definitive pe fondul cauzei.





























































