Situație fără precedent în administrația capitalei. Mai sunt mai puțin de trei luni până la sfârșitul anului, iar Primăria Chișinău nu are încă buget aprobat pentru anul în curs. În acest context, consilierii PAS solicită primarului Ion Ceban să prezinte detalii despre modul în care au fost cheltuiți banii până acum și să pună la dispoziție proiectul bugetului pentru 2026, transmite 1TV.
„Alegerile au trecut, dar problemele municipiului Chișinău au rămas. Au trecut 10 luni de zile de la începutul anului 2025, iar municipiul Chișinău nu are încă un buget aprobat pentru anul curent. Este o situație fără precedent, care afectează direct buna funcționare a instituțiilor municipale, a investițiilor în școli, drumuri și servicii publice de care depind zeci de mii de locuitori ai municipiului Chișinău. Lipsa unui buget aprobat înseamnă blocarea mai multor proiecte bune, amânarea investițiilor în infrastructură și imposibilitatea de a lansa programe noi”, a menționat vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC, Dumitru Ivanov.
Totodată, consilierii PAS au anunțat că sunt gata să examineze și să voteze bugetele pentru 2025 și 2026 doar dacă vor fi respectate câteva condiții minime, printre care, prezentarea raportului financiar complet pentru 2025, includerea propunerilor fracțiunii în noul buget și demiterea unor funcționari municipali pe care îi consideră controversați.
Recent, și Partidului Socialiștilor din cadrul Consiliului Municipal Chișinău și-a exprimat nemulțumirea de faptul că primăria activează fără buget și a anunțat o campanie de consultare a cetățenilor pentru a colecta păreri și propuneri pentru proiectul bugetului pentru anul viitor.
„Bugetul municipiului Chișinău a devenit ostaticul egoismului politic și al ping-pongului politic. Dacă anul trecut bugetul a fost aprobat până în luna iulie, iar anul acesta nici până în ziua de azi”, a subliniat vicepreședintele fracțiunii PSRM din CMC, Alexandr Odințov.
Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, primarul general Ion Ceban a dat asigurări că Primăria își desfășoară activitatea normal, fără datorii sau crize financiare. Totodată, edilul a cerut elaborarea cât mai urgentă a proiectului bugetului pentru anul viitor, pentru a putea demara consultările publice. Despre bugetul pentru 2025, Ceban a anunțat că acesta va fi propus spre aprobare la următoarea ședință a Consiliului Municipal Chișinău.
Precizăm că municipiul Chișinău funcționează în prezent cu un buget provizoriu, aprobat prin dispoziția primarului Ion Ceban pe 2 ianuarie 2025. Pe parcursul anului, bugetul a fost propus de șapte ori spre aprobare, dar nu a fost votat fie din lipsă de cvorum, fie din cauza abținerilor exprimate de consilierii PAS și PSRM, nemulțumiți că venit cu mai mute propuneri la buget, dar nu s-a ținut cont de ele.





























































