/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Agenția Națională pentru Sănătate Publică, singura autoritate cu competențe de control de stat în domeniul sănătății

13 iunie 2017, ora 12:05

Astfel, atribuțiile de control deținute în prezent de Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Transplantului, Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, dar și de Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor vor fi preluate de noua instituție creată. Măsura face parte din acțiunile întreprinse de Guvern pentru a reduce presiunea asupra mediului de afaceri și vine să susțină antreprenorii care vor să-și desfășoare activitatea în domeniul sănătății.

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică va fi responsabilă de supravegherea mai multor domenii, inclusiv a sănătății publice, siguranței și sănătății ocupaționale, controlului în domeniul activității farmaceutice. De asemenea, instituția va efectua controlul dispozitivelor medicale, inclusiv privind siguranța radiologică și nucleară a acestora, a serviciilor prestate de instituţiile medicale, precum și privind circulația substanțelor narcotice, psihotrope și a precursorilor.

În același timp, autoritatea nou creată va asigura respectarea drepturilor consumatorilor în domeniul sănătății. Aceste atribuții sunt exercitate acum de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

O altă modificare aprobată de Guvern prevede excluderea conceptului de medic-șef sanitar de stat, funcție deținută în prezent de viceministrul Sănătății. În acest mod se dorește reducerea posibilității că persoanele cu funcții politice să poată interveni asupra deciziilor luate ca urmare a controlului de stat efectuat.

Proiectul de lege aprobat în şedinţa Guvernului urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram