/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Peste 2 tone de carne de porc urmau să fie comercializate ilegal la Piaţa Centrală

missing
26 iunie 2017, ora 12:27

Aceştia s-au dovedit a fi domiciliaţi în Leova, Chişinău şi Soroca, cu vârstele cuprinse între 30 ani şi 38 ani, transportând cele peste două tone de carne de porc în condiţii antisanitare, încărcată în trei microbuze.

La cerințele legale de a prezenta actele de proveniență sau altele ce demonstrează calitatea cărnii, indivizii nu le aveau. Având în vedere protejarea drepturilor consumatorilor şi asigurării sănătății lor, poliţiştii au decis ridicarea cantităţii de carne şi depozitarea ei până la stabilirea tuturor circumstanțelor şi adoptării deciziei instanței judecătorești.

În acest context vor fi sesizate serviciile abilitate din domeniul alimentației publice şi protejării drepturilor consumatorilor pentru luare de atitudine, iar poliţiştii vor aplica amenzi în mărime a câte 3 000 lei în privinţa celor trei bărbaţi.

Poliţia Capitalei a intensificat activitățile de prevenire şi combatere a traficului ilicit de mărfuri, în vederea asigurării şi respectării drepturilor consumatorilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram