Șeful Direcţiei Tineret a Ministerului Tineretului şi Sportului, Ion Donea, în cadrul evenimentului de lansare, a vorbit despre importanţa dezvoltării educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineret pentru evoluţia politicilor de tineret la nivel naţional, precum şi rolul organizaţiilor de tineret în calitate de promotori a politicilor de tineret la nivel local.
Potrivit directorului Institutului de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, Vitalie Cîrhană, activităţile proiectului sunt orientate spre dezvoltarea celor opt competenţe cheie din Setul European de Competenţe ale Formatorilor din Domeniul Tineretului. Beneficiarii proiectului vor participa la trei săptămâni de instruire rezidențială, activităţi de mentoring şi peer-learning, precum şi aplicarea în practică a competenţelor de formatori de de către beneficiari prin desfăşurarea a şase traininguri de 3 zile pentru tinerii din Moldova.
Proiectul „Promovarea educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineret” este implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare “MilleniuM”, cu suportul financiar oferit de către Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi 2017.