Viceministra Educației Lilia Pogolșa a declarat că procedura și metodologia de organizare a examenelor a fost una subiectivă, iar testele depășeau nivelul mediu de cunoaștere a materiei. „Autorii testelor au fost și evaluatori, și membri ai comisiilor de atestare, precum și a celor de contestare. Din aceste considerente, cred că evaluarea a fost una subiectivă”, a spus viceministra.
Deputații, la rândul lor, au recomandat Ministerului Educației să creeze un grup de lucru pentru analiza încălcărilor și să propună modificarea și îmbunătățirea procedurii de desfășurare a examenelor. Ulterior, Ministerul Educației va fi audiat pe acest subiect de către Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media în format lărgit.
„Profesorii spun că testele pe care le trec copiii la bac nu corespund programului didactic. Aproape toți elevii susțin examenul la matematică după ciclul gimnazial, iar la testul de la BAC, aproape jumătate dintre aceștia nu fac față. Cum puteți justifica acest lucru? Avem cazuri și plângeri și chiar și cei care susțin repetat spun că testul este total diferit de anul anterior”, a menționat vicepreşedintele Comisiei, deputatul Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea.
Directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Anatol Topală, este convins însă că testul la matematică corespunde programului de studii și că conținutul a fost supus de mai multe ori examinărilor.
Directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Anatolie Topală a menționat că potrivit datelor preliminare, rata de promovare a sesiunii de bacalaureat pentru liceeni este de 83,08% și este cu cinci la sută mai mare față de anul trecut. Totodată, candidații din colegii au promovat examenele de bacalaureat în proporție de 48,43%. 3 elevi au obținut nota 10 pe linie, iar circa 300 candidați au înregistrat rezultate peste nota 9.