/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

/FOTO/ Cunoaște istoria Castelului Mimi într-o expoziție de 100 de fotografii de epocă

missing
17 iulie 2017, ora 12:19

În poze se poate vedea cum a influențat boierul Constantin Mimi viața Basarabiei de altă dată. Una din piesele principale ale colecției reprezintă singurul portret păstrat până acum al guvernatorul Constantin Mimi. Boierul purta un palton cu guler din blană de oaie – un detaliu interesant în contextul în care Mimi a fost cel care a adus oile Caracul în Basarabia. O altă mostră îl reprezintă pe Constantin Mimi alături de mașina sa de model Ford, prima de acest fel adusă în Basarabia.

„Încercăm să adunăm o hartă vizuală a timpului, care să ne arate cum erau pe atunci oamenii, cum se îmbrăcau, ce trăsături aveau și care erau preocupările vremii. Nu ne oprim aici, vom continua să adunăm, fărâmă cu fărâmă, mărturiile istoriei de altă dată, ca să le transmitem, la rândul nostru, urmașilor”, a declarat Cristina Frolov, director Castel Mimi.

Majoritatea pozelor datează din perioada interbelică. În total, în arhiva Castel Mimi au fost adunate peste 700 de fotografii, cărți poștale și alte mărturii vizuale de epocă. Expoziția va continua să fie înnoită odată cu prelucrarea pozelor noi, iar colecția va fi expusă permanent.

Castel Mimi a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi. După ce mai multe decenii a fost ascuns de ochii lumii, în 2010, la Castel au început lucrări de restaurare, acesta fiind cel mai amplu proiect de renovare din istoria recentă a Republicii Moldova.

Castel Mimi a fost inaugurat în septembrie 2016, fiind inclus în top 15 capodopere arhitecturale din lumea vinului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram