Pompierii au fost alertați la ora 4:20, iar la stingerea incendiului a fost implicată toată garnizoana municipiului Chișinău. La ora 7 dimineața a fost localizat incendiul, iar la ora actuală merg lucrări de lichidare completă a incendiului. Potrivit șefului adjunct al Direcţiei situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, Liviu Mîrzenco, este prematur să discutăm despre cauza incendiului, deoarece acesta nu a fost încă lichidat complet. Totuși, în cadrul ședinței s-a menționat că incendiul a izbucnit în preajma tocătorului, care a fost deteriorat.
În zonă au intervenit și două excavatoare, care delimitează crengile uscate, pentru ca acestea să nu intre în contact cu incendiul. Potrivit informațiilor preliminare, aproximativ 40% din volumul crengilor a ars în urma incendiului.
Nistor Grozavu a menționat pentru PublikaTV că incendiul ar fi putut fi evitat și că primăria nu a fost pregătită pentru astfel de situații.
Viceprimarul Chișinăului susține că până acum au izbucnit două incendii, cel de la gunoiștea de la Buiucani și cel de pe Stadion, menționând că incendiul de la cimitirul Sfântul Lazăr a fost pe un platou local a trei organizații