social

/VIDEO/ Zeci de oameni, nemulțumiți de construcția unui bloc cu 11 etaje în Capitală

27 iulie 2017, ora 15:56
Distribuie:

Scandalul a izbucnit încă acum doi ani, când muncitorii au început demolarea vechilor locuințe din preajmă. Atunci și locatarii au observat fisurile apărute pe pereții din odăile acestora și pe tavane.

„Nu mai putem sta în casă, zgomot, se zguduie tot și pereții și podelele”.

„Nu avem nici un metru de la ograda noastră, asta este normal?”

Maria Dragancea s-a mutat la Chișinău acum doi ani. Femeia spune că atunci când și-a cumpărat apartamentul și-a făcut reparație, însă într-o dimineață s-a trezit cu tavanul deteriorat: „A început a plesni și când am intrat aici am văzut că podul s-a lăsat”.

Potrivit protestatarilor, compania de construcții le-a sfidat doleanțele și chiar au îmbrâncit locatarii, ieșiți să manifeste: „Am apelat la salvare și poliție însă o indiferență totală, nu m-a telefonat nimeni.”

La fața locului astăzi a venit și un executor judecătoresc, cu ajutorul acestuia protestatarii au reușit să stopeze lucrările de pe șantier.

„Este o măsură asiguratorie, în cadrul căreia încercăm să nu încălcăm drepturile atât ale locatarilor cât și a companiei. Nu ne abatem din contextul hotărârii”, a menționat executorul judecătoresc George Boțan.

Reprezentanții companiei de construcții încă nu au reacționat la acuzațiile protestatarilor. Potrivit oamenilor, acesta nu este primul protest făcut în fața șantierului. Anterior, aceștia au apelat și la judecători pentru a face lumină pe acest caz.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram