social

/FOTO. VIDEO/ Percheziții la o stână de oi din Cahul. A fost găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni

01 august 2017, ora 13:05
Distribuie:

În data de 28 iulie, la valorificarea informațiilor acumulate într-o cauză penală ce ar viza patru persoane implicate în contrabanda cu țigări, echipa mixtă a percheziționat domiciliile acestora, dar și alte gospodării ce le aparțin. Persoanele sunt cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani.

Astfel, la o stână de oi din sat. Moscovei, r-nul Cahul, camuflat într-un depozit improvizat, s-a depistat un aparat de zbor de mici dimensiuni, asemănător cu moto-deltaplanul. Concomitent, într-un apartament din orașul Cahul, au fost găsite un pistol traumatic și 15 cărtușe de vânătoare, care erau păstrate necorespunzător, fiind încălcată legea cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă.

Toate bunurile descoperite au fost ridicate și depozitate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră ”Cahul”, până la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Totodată, pe marginea cauzei penale de referință, polițiștii de frontieră continuă activitățile speciale de investigație și analiză de risc întru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram