/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Pedeapsă cu moartea în Donetsk. Liderul regiunii separatiste vrea introducerea legii cât mai curând

missing
03 august 2017, ora 18:00

„Fără îndoială, corupția este o boală a oricărei societăți. Nu există niciun medicament specific pentru această boală. Abordările pentru eradicarea corupției în Donetsk sunt foarte rigide. La un moment dat, am decis că, indiferent de rang și merit în fața Patriei, corupția trebuie să fie încheiată, iar oamenii -judecați și condamnați”, susține alexandr Zaharchenko.

Liderul din Donetsk, care a proclamat anterior crearea Malorussiei, a mai declarat că fenomenul corupției nu este prezent doar în regiunea pe care o controlează, ci și în întreaga Ucraină și în Rusia. Totuși, Zaharchenko a declarat că a insistat de mai mult timp asupra implementării legii ce vizează pedeapsa cu moartea și a adăugat că în curând ar putea fi aprobată de Consiliul Poporului din Donetsk.

„Știți bine că avem un decret privind folosirea pedepsei cu moartea ca măsură supremă a justiției. Corupția cred că va intra sub această definiție. În funcție de răul cauzat societății, corupția va fi pedepsită de legile privării de viață din timpul războiului”, a mai adăugat liderul din Donetsk.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram