/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Un bărbat suspectat că a spart o locuință, prins de poliție datorită faptului că nu a tras apa la toaletă

missing
10 august 2017, ora 10:42

Suspectul „și-a făcut nevoile și nu a tras apa”, în timpul unei spargeri ce a avut loc în luna octombrie în orașul californian Thousand Oaks, a precizat detectivul Tim Lohman din cadrul Biroului Șerifului din comitatul Ventura, transmite Agerpres.

Omisiunea bărbatului le-a permis anchetatorilor să colecteze probe și să realizeze un profil ADN. Rezultatul s-a potrivit unui profil existent deja într-o bază de date la nivel național, iar polițiștii l-au găsit pe suspect în locuința sa din orașul Ventura aflat în apropiere.

Andrew David Jensen, în vârstă de 42 de ani, a fost reținut la 28 iulie sub acuzația de pătrundere ilegală pe o proprietate privată, o faptă ilegală, și urmează să fie judecat.

Lohman a declarat că este primul caz pe care îl cunoaște de identificare a unui suspect în urma profilului ADN realizat după analizarea probelor de materii fecale prelevate dintr-o toaletă. ”Când oamenii se referă la proba ADN de obicei se gândesc la mostre de păr sau de salivă”, a spus Lohman, potrivit sursei citate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram