/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO. DOC/ Moldova caută cămătari. Oferă la schimb cetățenia moldovenească

missing
10 august 2017, ora 19:01

Potrivit noilor modificări pot obține cetățenia Moldovei cetățenii străini sau apatrizii care au o reputaţie economică şi financiară bună, nu prezintă risc pentru ordinea publică şi securitatea statului și varsă o contribuție financiară în Fondul de investiții publice sau menține o investiție în domeniile de dezvoltare strategică a Moldovei pentru o perioadă de 60 de luni.

În vederea implementării acestor noi prevederi, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de hotărâre de guvern cu privire la regulile de acordare a cetăţeniei prin investiţie. Transparency International susține că proiectul dat, pe lângă faptul că este unul elaborat cu anumite abateri de la prevederile legii enunţate mai sus (inclusiv termenii depăşiţi), ar putea să legalizeze interesele clare de oficializare a unor fluxuri financiare de origine dubioasă, implicând instituţiile statului şi cetăţenii Republicii Moldova în noi scheme de cămătărie prin intermediul emiterii de instrumente de datorie publică internă.

Proiectul prevede că persoanele care doresc să obțină cetățenia în conformitate cu noile prevederi trebuie să:

– să verse o contribuţie nerambursabilă în valoare de cel puţin o sută mii euro în Fondul de investiţii publice pentru dezvoltare durabilă;
– sau să efectueze și să mențină o investiţie în cel puţin unul din domeniile de dezvoltare strategică a Republicii Moldova, în baza unui plan de afaceri acceptat de Comisia de examinare a dosarului pentru obţinerea cetăţeniei prin participarea la programul de investiţii în Republica Moldova, pentru o perioadă de cel puţin 60 luni, în valoarea de cel puţin două sute cinci zeci mii euro.

Transparency Internațional susține că domeniile de dezvoltare strategice identificate de autori: sectorul imobiliar și sectorul financiar public şi a investiţiilor publice nu au o importanţă strategică pentru Republica Moldova, ci sunt domenii caracterizate de speculaţii financiare. Ambele domenii ar permite doar o atragere temporară a resurselor financiare libere aflate peste hotare, fiind o formă de legalizare a resurselor, cu extragerea ulterioară a acestora.

În concluzie experții Transparency International spun că în acest context este previzibilă situaţia că solicitanţii de „cetăţenie prin investiţie” vor recurge, cu precădere, la variante de împrumut statului şi nu la contribuţii nerambursabile în Fondul de investiţii publice pentru dezvoltare durabilă. Aparent autorităţile creează intenţionat opţiuni utopice pentru a distrage şi a-şi asigura argumente pentru aprobare mai lejeră a proiectelor de interes de grup.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram