Finanțarea nerambursabilă în cadrul PARE 1+1 s-a majorat până la până la 250 mii lei

11 august 2017, ora 08:15

Prezentând proiectul Hotărârii de Guvern, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, a menționat că majorarea plafonului finanțării nerambursabile a fost recomandat în Studiul privind eficientizarea Programului ”PARE 1+1”, elaborat de către experții Uniunii Europene în cadrul suportului oferit de DCFTA. ”Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” se bucură de un interes sporit în rândul migranților şi rudelor acestora, fapt care determină creșterea constantă a numărului de persoane interesate de a se reîntoarce acasă ori de a investi remitențele în crearea şi dezvoltarea unei afaceri proprii”, a accentuat ministrul Octavian Calmîc.

Analizele experților indică că la un leu obținut sub formă de finanțare nerambursabilă se investesc 3 lei în dezvoltarea afacerii. Conform datelor Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pe parcursul anului 2016 au fost finanțate 346 de proiecte în sumă totală de 66,97milioane lei, ceea ce va favoriza investiții în economia națională de 248,5 milioane lei.

Vicepremierul a mai menționat că Programul „PARE 1+1” contribuie în mod direct la realizarea obiectivului de politică socio-economică, inclusiv prin creșterea investițiilor productive în activitățile de afaceri din Republica Moldova provenite din remitențe, sprijinirea la întoarcerea lucrătorilor migranți, precum și susținerea familiilor dependente de mijloacele financiare provenite din remitențe în generarea de investiții.

Proiectul Hotărârii de Guvern mai prevede operarea unor modificări la componentele ce țin de Instruire și suport antreprenorial, optimizarea documentelor procedurale necesare de aplicare, inclusiv la finanțarea afacerilor, etc.

Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram