Cu referire la „surse din Parlament”, jurnaliștii ruși au scris că deputații moldoveni „discută despre introducerea regimului de vize pentru cetățenii ruși”, menționând că inițiativa face parte din șirul de acțiuni diplomatice îndreptate împotriva Rusiei. Portalul „Izvestia” publică inclusiv un comentariu al președintelui. Igor Dodon a calificat inițiativa ca fiind o provocare irațională și periculoasă, adăugând că nu va permite acest lucru. Asta deși informația publicată este un fals.
„Nu a fost discutat nici la nivel de Parlament, nici la nivel de comisii. Este o aberație totală. Nu cred în chestia dată, cred că este o provocare”. a declarat deputatul PSRM, Radu Mudreac.
Grigore Cobzac, deputat PLDM susține că este un fake de calitate proastă. „Așa consideră d-lui că vectorul euroasiatic în politica sa este dominant și pledează pentru acest vector permanent. Și la baie, și la piață, și la poligon, și la biserică”, spune Cobzac.
Și liderul grupului parlamentar PPEM, Valeriu Ghilețchi, a scris pe Facebook că „președintele cade tot mai des în cursa zvonurilor și a falsurilor mediatice”. Iar liderul fracțiunii PCRM, Inna Șupac, a ironizat pe seama neatenției președintelui, menționând că acesta le-a oferit democraților încă un argument pentru a promova proiectul de lege care prevede interzicerea propagandei rusești. „Acum Igor Dodon va fi nevoit să meargă la frizeria de pe cunoscuta adresă, pentru a ruga transpunerea în practică a mitului pe care el însuși l-a creat. Sau ideea, din nou, nu îi aparține?”, scrie Inna Șupac.
Experții media spun că informația publicată este falsă. „Era de la sine înțeles din start că este o minciună. Este absolut ilogic ceea ce face șeful statului și ceea ce a făcut în acest caz. Elementar, dacă ar fi existat o asemenea întrebare, trebuia să spună nu cunosc și o să mă documentez”, a declarat pentru TV8 Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente.
Contactat de TV8, Igor Dodon a declarat că o asemenea inițiativă legislativă nu există, recunoscând că acestea sunt doar zvonuri. Totuși, șeful statului a subliniat că nu ar promulga în niciun caz un asemenea proiect de lege. Nu este pentru prima dată când ziarul „Izvestia” din Rusia răspândește știri false. În aprilie 2014, de exemplu, publicația rusească a anunțat că 30 de delfini de luptă ai SUA vor participa la antrenamentele NATO din Marea Neagra, informație dezmințită hazliu de Pentagon.