/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/FOTO. VIDEO/ Cutremur în Italia: Doi morţi şi zeci de răniți în urma seismului din sudul ţării

missing
22 august 2017, ora 08:20

O femeie în vârstă a murit la Casamicciola, în nordul insulei, ucisă de cărămizi căzute dintr-o biserică, în timp ce s-au înregistrat și 25 de persoane rănite ușor.

În cursul nopții de luni spre marți, echipele de salvare încercau în aceeași comună să scoată de sub dărâmături trei copii, care se auzeau vorbind, a precizat prefectura Napoli.

Dimineața, echipele de intervenție au recuperat de sub dărâmături trupul unei femei, în zona Casamicciola, locul în care a fost găsită și prima victimă, ucisă de tencuiala căzută de la o biserică.

Salvatorii sunt în căutarea a trei copii cu vârste de 17, 4, respectiv 6 luni, prinși sub dărâmăturile unei case.

Potrivit unui mesaj pe Twitter al pompierilor, un bărbat a ieșit viu de sub imobilul său prăbușit, în jurul orelor 02.30 (01.30 GMT). Este vorba despre tatăl a trei băieți (dintre care un bebeluș), au afirmat mai multe media italiene. Mama, teafără și nevătămată, este cea care ar fi dat alarma.

“La Casamicciola, un imobil s-a prăbușit și trei persoane au fost scoase în viață de sub dărâmături: două femei și un bărbat”, a precizat într-o conferință de presă cu câteva ore mai devreme șeful departamentului de protecție civilă, Angelo Borrelli.

Au fost afectate două comune în mod deosebit: Casamicciola și Lacco Ameno din vecinătate.

Seismul principal a fost urmat de 14 replici minore, a adăugat Angelo Borrelli.

Mai multe imobile din comună s-au prăbușit, iar altele prezintă numeroase crăpături amenințătoare.

Seismul a avut loc în timp ce Italia se pregătește să comemoreze joi un an de la tragedia soldată cu 299 de morți la Amatrice și comunele învecinate din centrul țării. În octombrie 2016 și ianuarie 2017, alte trei cutremure au devastat aceeași regiune.

Insula Ischia a fost frecvent lovită de seisme, dintre care cel mai grav în iulie 1883. Cu o magnitudine de 5,8, el a făcut peste 2.000 de morți, printre care familia filosofului Benedetto Croce, în vârstă de 17 ani la acea dată și scos în viață de sub dărâmături.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram