În searea zilei de luni, 28 august, pe pagina de facebook a Curaj TV a apărut un filmuleț video în care se arată cum arde gunoiștea ilegală de la Trușeni. Potrivit vocii de după cadru pompierii au fost sunați, însă aceștia întârzie să apară, iar dispeceratul le-ar fi spus că aceștia au plecat după hidrant.

Mai devreme în aceeași seară CurajTV a postat alte două filmulețe cum a începutul incedniul și despre încercările de chema pompierii la fața locului.

Focul a ars ore bune, până ce a venit o mașină a pompierilor.

În încercarea de a alerta autoritățile tinerii au sunat și la poliție, însă aceștia i-au redirecționat spre pompieri.

Înregistrarea Live are o durată de peste 30 de minute, și abia la minutul 32 a venit o mașină a pompierilor. Din imagini vedem că în urma incendiului se ridică o pâclă mare de fum.

Arde violent gunoistea ilegala de la #Truseni

Posted by Curaj.TV on Montag, 28. August 2017

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!