Război în Ucraina, ziua 214: Rușii fug și în Mongolia, atac la Odesa și proteste în Daghestan: Forțele de ordine au tras în aer

social

/VIDEO/ Ce limbă vorbesc academicienii? Un fals tolerat în Constituție din rațiuni politice

31 august 2017, ora 17:40
Distribuie:

Unii academicieni au fredonat și ei piesele lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Deși în Constituție scrie în continuare că „limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească”, cei de la Academia de Științe se declară vorbitori de română.

„Academia de Științe s-a pronunțat încă în anii `90, asupra acestui fapt, și părerea mea proprie este că vorbim limba română”, menționează academicianul Alexandru Stratan.

„În ultimii ani, încep să studieze limba română foarte mulți alolingvi”, susține academicianul Valeriu Rudic.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba oficială a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească”, din articolul 13 din Constituţie, poate fi echivalată semantic cu limba română. Juridic, Curtea Constituțională a pus punct acestei dispute în anul 2013. Cei prezenți la festivitatea organizată de academicieni susțin că în Republica Moldova se simte încă ecoul perioadei sovietice, inclusiv la nivel lingvistic, dar se bucură ca unii încearcă să vorbească o limbă română pură.

„Eu înțeleg tinerii până la 89, vorbeau cu multe rusisme. Mă uit tinerii în troleibuz în microbuz cu canecino, cu davai…De unde? De unde aceste … eu le zic parazitisme”, spune scriitorul Nicolae Dabija.

„Sunt perioade în istoria țării noastre, când, din păcate, nu am fost noi stăpânii limbii”, a menționat academicianul Alexandru Stratan.

Pentru mine este o adevărată enigmă că sub atâția ani de presiune comunistă ați reușit să vă păstrați limba, obiceiurile”, susține academicianul de la Craiova, Ion Diaconescu.

Din rațiuni politice, deputații întârzie să modifice articolul 13 din Constituție. Unul dintre aleșii poporului ne-a spus astăzi că „această problemă nu este cea mai importantă” și ne-a îndemnat să ne bucurăm de sărbătoare.

„E important că în Parlament se vorbește limba română și dacă se vorbește o să ajungem și o să schimbăm. Haideți astăzi să încercăm o emoție frumoasă, să ne bucurăm de această zi și să îngrijim limba română”, a spus deputatul Nae-Simion Pleșca.

Oamenii de știință nu înțeleg de ce președintele spune că e vorbitor de „limbă moldovenească”, continuând să scindeze societatea pe criterii lingvistice.

„Îmi pare foarte rău că acest președinte nu deschide și vreo carte de istorie. Ștefan cel Mare a vorbit limba valahă”, declară Nicolae Dabija.

Ziua Limbii Române este celebrată anual de către cetățenii Republicii Moldova pe 31 august. Ziua limbii române este sărbătorită concomitent, astăzi, oficial, pe ambele maluri ale Prutului.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram