Război în Ucraina, ziua 214: Rușii fug și în Mongolia, atac la Odesa și proteste în Daghestan: Forțele de ordine au tras în aer

social

/VIDEO/ 1 septembrie la Coșnița. Peste 50 de copii au pășit pragul școlii pentru prima dată

01 septembrie 2017, ora 15:25
Distribuie:

Cei mai emoționați au fost picii care au pășit pragul școlii pentru prima dată. La Coșnița, în clasa întâi, anul acesta, au fost înmatriculați în jur de 50 de copii, cu aproape 30 mai puțini decât anul trecut. Micuții, deși nu prea înțeleg ce înseamnă o școală, spun că au venit cu drag la primul sunet.

„Am învățat că trebuie să citim, să ascultăm educatorii și să învățăm să știm a scrie”.

Deși zgribuliți de frig și cu somnul neîmplinit, micuții au încercat să asculte cu atenție urările celor care au venit să îi felicite. Unii au înțeles deja și ce obiecte le sunt pe plac.

„Educația fizică”.

„Educația plastică, matematica, educația tehnologică. Limba română, așa oleacă”.

Iar, de emoție, un pici a uitat poezia: „Am uitat … Suntem mândri să primim cheia și cartea înțelepciunii”.

În timp ce unii copii au venit însoțiți de părinți, alții au pășit pragul școlii alături de bunici: „Acuma știți cum e, părinții la făcut bani, iar bunicile au grijă de copii”.

Și profesorii au așteptat revederea cu elevii: „De fiecare dată am emoții foarte mari la 1 septembrie. Sunt bucuroasă să îi revăd, s-au înălțat, au crescut”.

La careu a fost prezent și preotul satului care a citit o rugăciune. Părinții zic că nu îi deranjează prezența acestuia.

În liceul Ion Creangă din Coșnița învață peste 560 de copii care vin aici din câteva sate din vecinătate.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram