/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

Festivalul de muzică electronică Wipe Out: Fă istorie și distrează-te pe 15 septembrie la o noua revoluție culturală

missing
04 septembrie 2017, ora 15:03

Evenimentul își propune promovarea țării noastre în spațiul Europei de Est, atragerea turiștilor și a tinerilor din diferite comunități într-un loc unic de interacțiune culturală, dar și valorificarea spațiilor abandonate din Chișinău.

Pus la cale de un grup de tineri pasionați de muzica electronică, festivalul se anunță a fi un partizan al evoluției și revoluției în lumea culturală. Evenimentul, organizat într-un spațiu imens și non-conformist, va produce, pe 15 septembrie 2017, o explozie de energie și un spectacol audio-vizual furnizat de cel mai bun sistem de sunet din lume, Funktion One.

„Participanții vor descoperi o parte necunoscută a orașului. Vorbim despre un spațiu unde lumea se va simți lejer, unde nu avem bariere de vestimentație, limbaj, concepții. Fără lux, fără opulență, doar muzică de o calitate incontestabilă și dans. Acestea sunt elementele pe care mizăm”, povestește unul dintre co-fondatorii festivalului.

Ce înseamnă brandul Wipe Out?

Muzica electronică livrată de Wipe Out este o muzică venită din underground pe care trebuie să o cauți ca să o găsești. Mișcarea underground, atât de ferită de ochii și auzul maselor, are în cazul festivalului Wipe Out, un scop strategic ambițios. Este vorba despre promovarea turismului cultural în Republica Moldova. Nu este un secret că suntem cea mai săracă țară din Europa de Est, iar lumea din Occident încă are impresia că nu avem sisteme de electricitate. Ei bine, nu numai că avem electricitate, dar avem ambiția de a crea un brand care să cucerească spațiul est-european: Wipe Out.

Festivalul se vrea a fi o platformă de networking bazată pe cultură. „Un cluster cultural care va atrage tineri turiști și băștinași din diferite segmente sociale, cu diferite interese, dar cu o predilecție comună către arta audio-vizuală. În afară de un spectacol audio-vizual, participanții la Wipe Out vor găsi o droaie de tineri profesioniști și lideri de opinie cu care vor putea interacționa”, relatează unul dintre co-fondatori.

Cine sunt cei care muncesc pentru această „revoluție” culturală care se va produce în mai puțin de două săptămâni, istoria locației unde se va întâmpla magia, artiștii care vor evolua pe cele trei scene ale festivalului și alte detalii curioase despre Wipe Out veți afla foarte curând. Revoluția e aproape!

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram