Bucurie pentru copiii care frecventează grădinița 182 și 54 din Capitala. Instituțiile riscau să se închidă din cauza lipsei bucătarilor, dar au fost salvate. Mămica unui copil de la Grădinița nr.182 a acceptat să lucreze în calitate de bucătar, iar la instituția preșcolara numărul 54 va fi adus un bucătar de la Combinatul Școlar din sectorul Buiucani al Capitalei.

Copii de la Grădinița 182 vor putea frecventa instituția. Asta după ce mămica unui copil care frecventează această instituție a acceptat să lucreze aici în calitate de bucătar, având și studii în acest sens.

„Respectiv au fost găsite încă alte două persoane de către acestă mămică, unde urmează pe parcursul următoarelor 7-8 zile să treacă controlul igienic,” a declarat Alexandru Fleaș, șef interimar al Direcției generale educație, tineret și sport a capitalei.

Și la grădinița 54 s-a găsit o soluție. „Avem avem un bucătar care v-a fi transferat de la combinatul de alimentație sectorul Buiucani”, a mai adăugat Fleaș.

Nici grădinițele numărul 189 și 40 nu-și vor sista activitatea. Municipalitatea a anunțat că bucătarii și ajutorii de bucătari care au anunțat că se concediază s-au răzgândit. Temporar, în municipiul Chișinău, și-au suspendat activitatea 12 instituții preșcolare. Motivele sunt diverse – cele mai multe au recurs la această măsură din lipsă de bucătari, altele – din cauza concediilor ordinare planificate sau a reparațiilor care încă nu s-au încheiat. Este vorba de 8 instituții care sunt reparate cu sprijinul Guvernului României. Autoritățile dau asigurări că toate grădinițele își vor relua activitatea până la mijlocul lunii septembrie.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!