/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Veaceslav Frunze, fostul șef de la Moldatsa demis de Chirinciuc, a fost repus în funcție. Va asigura interimatul

20 septembrie 2017, ora 13:46

Potrivit unui comunicat al instituției Frunze a fost numit în funcție în data de 18 septembrie, 2017, în baza unui ordin emis de Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Acesta va exercita interimatul până la desemnarea noului administrator al „MoldATSA”, care urmează să fie ales prin concurs.

Instanța de judecată a anulat rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de administrator „MoldATSA”, desfășurat în februarie 2016. Și a fost abrogat ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) din 2017, cu privire la desemnarea lui Vadim Gugea în funcția de administrator al „MoldATSA”.

Amintim că Veaceslav Frunze a condus instituția timp de un an în perioada august 2014 și septembrie 2015, după care a fost demis de către ex-ministrul Iurie Chirinciuc pe motiv că „angajații au restanțe salariale, conducerea întreprinderii ridica salarii de zeci de mii de lei”, respectiv, „o astfel de administrare a patrimoniului public este inadmisibilă”. O lună mai târziu, la 28 octombrie 2015, Iurie Chirinciuc l-a numit interimar la această funcție pe Vadim Gugea.

Menționăm că Ziarul de Gardă anunța la 7 iunie curent că Veaceslav Frunze se află într-un litigiu de judecată cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID).

MoldATSA este responsabilă de dirijarea avioanelor ce survolează spaţiul aerian al Moldovei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram