/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/FOTO/ Sărbătoare alternativă. Vinăriile din afara Chișinăului unde să sărbătorești Ziua Națională a Vinului

missing
25 septembrie 2017, ora 16:57

1. Festivalul Vinului la Château Vartely

În zilele de 7 și 8 octombrie vă invită să vă delectați simțurile în cadrul Festivalul Vinului la Château Vartely. Toți oaspeții vor beneficia de un pachet turistic all inclusive la preț promoțional ce oferă: excursie prin vinărie, carne și legume la grătar, struguri și mere din abundență, degustare nelimitată de vinuri, prețuri speciale la vinuri, cadouri și muzică bună.

Preț bilet: 420 lei
Transport tur-retur: 80 lei

Pentru mai multe detalii accesați pagina evenimentului. 

2. Wine Day la Et Cetera

 

Ziua Națională a Vinului este considerată una dintre cele mai preferate sărbători în rândul locuitorilor și oaspeților din țara noastră. Continuând tradiția de anul trecut, vinăria Etcetera împreună cu echipa Aquaterra vă invită să sărbătoriți ziua vinului în sudul Moldovei. În program – recoltare, degustare de vinuri, divertisment și multe surprize.

Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului.

3. Ziua Vinului la Vinăria Brănești

Vinăria Brănești vă propune să vizitați Complexul turistic „Epoca de piatră” și să experimentați viața în peșteră. Iată care sunt pachetele turistice:

Nr. 1 Excursie prin beciurile Vinăriei Brănești – 100 lei
Nr. 2 Tur prin Complexul turistic „Epoca de piatră” – 100 lei
Nr. 3 Excursie prin beciurile Vinăriei Brănești + Tur prin Complexul turistic „Epoca de piatră” – 150 lei
Nr. 4* Excursie prin beciurile Vinăriei Brănești + Tur prin Complexul turistic „Epoca de piatră” + degustare de vin în restaurantul complexului (3 vinuri) + gustări + apă plată – 300 lei
Nr. 5* Excursie prin beciurile Vinăriei Brănești + Tur prin Complexul turistic „Epoca de piatră” + degustare de vin în restaurantul complexului (3 vinuri) + gustări + prânz (Meniu: plăcinte, mămăligă, friptură, brânză, smântână) + apă plată – 450 lei 

Alte detalii despre locație și eveniment găsiți aici.

4. Sus paharul – Ziua Vinului la Mileștii Mici

Pe 7 octombrie, ridicăm sus paharele și savurăm cea mai grandioasă sărbătoare a vinului moldovenesc, într-o ambianță degajată, alături de cei mai dragi oameni.

În program:
– Degustarea a 6 vinuri cu IGP „Codru” din seria nouă, lansate cu ocazia Zilei Vinului
– Excursie la cea mai mare colecție de vinuri din lume
– Gustări tradiționale și europene
– Târg de artizanat
– Veselii pentru copii
– Master-class-uri pentru copii și adulți
– Jocuri de vin
– Concert incendiar cu hituri autohtone din anii ’60 – ’90, alături de artiștii preferați.

Prețul biletelor:
100 lei – acces la eveniment
150 lei – acces la eveniment + excursia în colecția de vinuri.

Pentru mai multe detalii și date de contact accesați pagina oficială a evenimentului. 

5. Ziua Națională a Vinului la Cricova

De Ziua Națională a Vinului, Combinatul de Vinuri “CRICOVA” S.A. a pregătit un program special pentru oaspeții săi. În zilele de 7-8 octombrie vă invită să vizitaţi Oraşul Subteran pentru a savura atmosfera deosebită a celei mai frumoase sărbători din această toamnă. Vor fi pachete turistice speciale, iar pe aleea Oraşului Subteran veţi avea partea de muzică, must şi bucate tradiționale.

Iar cei care vor fi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, vor putea participa la Şcoala Vinului care va fi organizată la standul Cricova. Vizitatorii vor avea posibilitatea să deguste must, să procure produse marca Cricova la preţuri speciale.

Pentru rezervări și alte detalii vedeți evenimentul. 

6. Ziua Vinului la Castel Mimi

Vă invităm să celebrați Sărbătoarea Vinului, pe 7-8 octombrie 2017, într-o atmosferă deosebită la singurul castel din Moldova — Castel MIMI.

Prețul unui bilet pentru o zi: 300 lei, include excursie pe teritoriul Castelului, degustare de 3 vinuri, must nelimitat și fotografie printată gratuit pe loc. Muzică de clasă și show la havuz.

Pe teritoriul Castelului va fi amenajat un Street Food Court. De asemenea, în program:

  • Degustare profesionistă de pahare Riedel
  • 4 vinuri (programare prealabilă) – 150 lei/persoana
  • Atelier pentru copii și maturi “Pictează-ți vinul” – 150 lei/persoana.

Detalii despre transport și rezervări găsiți pe pagina evenimentului.

7. Ziua Vinului la Asconi Winery

Asconi Winery te invită să petreci cea mai mustoasă sărbătoare a anului alături de noi – Ziua Vinului!
7 și 8 octombrie – 2 zile de degustări de vinuri, must și tulburel, bucate tradiționale moldovenești, folclor autentic și ateliere artizanale.
Toate acestea sub acordurile unor artiști care vor pune pe toți pe picioare!
Prețul biletului este 150 lei, valabil 1 zi și include:
∙ Promenadă prin vinărie
∙ Degustări de vinuri (minim 15 tipuri de vin)
∙ Degustare de tulburel, must și vin la butoi
∙ Aleea meșterilor populari
∙ Tombolă și jocuri distractive
∙ Reduceri atrăgătoare la toată gama de vinuri Asconi
∙ O sticla de vin Asconi Sol Negru cadou și un voucher de 10% la restaurant
∙ Mega concert – rămâneți pe fir pentru detalii
∙ Și multă VESELIE pentru toate generațiile!

Pentru mai multe detalii găsiți evenimentul aici.

8. Ziua Vinului la Cheateau Cojușna

Chateau Cojușna vă invită într-o călătorie prin galeriile Migdal -P în care veți descoperi o noua fila a istoriei ” Arta de a respecta tradițiile”.
Special pentru Dvs, de Ziua Vinului, au pregătit pachete turistice deosebite.
Vă asteptă să vizitați beciurile Chateau Cojușna, ca să simtiti cum vă regasiți într-o altă lume, acolo unde trecerea timpului e oprită, iar fiecare pahar de vin reprezintă un nou început!

Mai multe detalii despre eveniment și date de contact găsiți pe facebook.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram