/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/FOTO/ Istoria de migrant a lui Daniel Cojocari: 28 de zile, 738 de km și un bagaj de 27 de kg

07 octombrie 2017, ora 20:37

Daniel, știu că istoria ta de migrant este mai neobișnuită. Spune-mi cum a început?

Eram anul II la cibernetică și informatică și mă uitam cum colegii veneau la universitate cu diferite mașini – una mai luxoasă decât alta. Iar eu, pe de altă parte, continuam să cer bani de la mama. Așa că am hotărât să plec în Franța, la tatăl și fratele meu, care se aflau acolo de mulți ani.

Am auzit și eu despre miturile că în străinătate faci mii de euro și am zis: ”Hai să mă duc și eu. Toți fac mii de euro. Da ce, eu sunt mai rău decât alții?”. Așa am ajuns în Franța.

La început era totul bine – făceam bani, mi-am cumpărat telefon, calculator și alte lucruri necesare și mi se părea că gata, sunt cel mai fericit…

Da mașină ți-ai cumpărat? Nu de alta, doar pentru ea ai decis să abandonezi facultatea…

Nu. Mașină nu mi-am cumpărat, pentru că avea fratele meu. E adevărat, voiam și eu să am de toate, dar eu sunt un pic mercantil și dacă avea fratele, am decis că nu are rost să mai dau și eu bani pe ea (râde).

Cum a fost în Franța?

Am început să adun bani. Am plecat în Belgia pentru prima dată, apoi am fost în Italia. M-am întors acasă, am sărit cu parașuta. Aveam banii mei și puteam să fac ce vreau cu ei…

Asta e partea frumoasă a lucrurilor, dar partea proastă e că dacă ești la muncă în străinătate, tu n-ai cum să cheltui banii pe care-i aduni. Ai o singură opțiune – sâmbătă seara să te întâlnești cu cineva să bei o bere. Iar acest lucru nu poate duce la infinit. Pentru că luni ajungi s-o iei de la capăt. Și la un moment dat apare dorința să vii acasă, s-o vezi pe bunica, să-ți vezi colegii, prietenii.

 

Daniel tace pentru un moment, lasă ochii în jos și își mișcă lent brățările de pe mâna stângă.

…tata îmi zicea că o să mă obișnuiesc și cu timpul o să-mi placă ceea ce fac acolo. Eu mă gândeam că poate el are dreptate. Dar pe de altă parte mă gândeam că eu am abia 22 de ani, nu pot nici măcar să cunosc o fată ca să-mi întemeiez o familie. Iar dacă inviți o franțuzoaică la restaurant, trebuie să cheltui o jumătate de salariu pentru o cină (râde).

Așa că a apărut primul gând să mă întorc în Moldova, unde sunt prietenii mei și unde fetele-s frumoase (iar râde și face o pauză de tăcere pentru câteva secunde).

S-au adunat la un moment mai multe frustrări legate de activitatea mea din Franța, iar ultima picătură a fost momentul în care am aflat despre pelerinajul Camino. Atunci am decis că nu mai vreau să muncesc în construcții.

Și, ce ai făcut?

Mi-am luat geantă, mi-am luat echipament, am cheltuit o jumătate de salariu ca să mă pregătesc de pelerinajul Camino. Mi-am pus rucsacul în spinare și m-am pornit de lângă Leon și am mers până la granița cu Spania. Acesta fost momentul meu de răscruce…

Daniel iar tace. Dacă în prima parte a tot făcut glume pe seama modului de viață pe care-l ducea și a deciziilor pe care le lua, a devenit mai serios după ce am ajuns să vorbim despre Camino. A căpătat o altă expresie a feței. Chiar și tonul vocii s-a modificat.

În cele 28 de zile am înțeles că nu știam nimic despre viață până atunci…

Iar pe drum tu mergi, ești rupt de foame, dar ești fericit. Acolo îți faci prieteni, descoperi oameni… și te descoperi pe tine. Și înțelegi că banii nu sunt cei mai importanți în viață… Camino mi-a schimbat valorile în totalitate.

De unde a apărut această dorință de a merge în pelerinaj?
Inițial am vrut să merg la Mecca, între timp am aflat că nu poți face asta, dacă nu ești musulman. Da, sunt eu nebun de fire, dar nici chiar atât ca să-mi schimb religia pentru asta. Așa că am aflat despre pelerinajul Camino. Și pentru că eram în Franța, am decis să merg. Nici n-am reușit să mă pregătesc sau să mă informez destul. Știam că e un drum lung de peste 1 000 de km și că sunt trei pelerinaje sfinte: Roma, Mecca și Camino de Santiago.

Așa că mi-am cumpărat un rucsac mare de 27 de kg pe care l-am umplut cu ovăz, orez și alte terciuri, dar am uitat să-mi iau zahăr și sare, (iar râde), așa am pornit la drum.

Destul de greu, se simte o mare doză de masochism…

Da (râde). Cu un rucsac de 28 de kg în spate mergeam în fiecare zi câte 30 de km, în primele două săptămâni am slăbit 12 kg.

Am investit mai mulți bani pe rucsac, iar pe papuci am economisit (iar râde). Mi-a fost jale să dau 50 de euro pe încălțăminte. Și am pornit la drum cu încălțări care valorau 10 euro…

Și de la mers prea mult am început să fac bube pline cu apă, era insuportabil de dureros… Aveam două cărți cu mine, pe care le citeam seara, iar ziua tăiam foia pe care am citit-o și o puneam în loc de talpă.

 

Ce cărți au avut de suferit în timpul pelerinajului?
Nu-mi mai amintesc acum. Era ceva în franceză care citeam, durerea din talpă mă forța să citesc seara, pentru că aveam nevoie de foi, durerea era motivația mea. Plus că-mi îmbunătățeam și cunoștințele de limba franceză. Totuși, n-am rezistat mult și mi-am cumpărat la un moment dat o altă pereche de încălțăminte, mai potrivită.

Ce a fost cel mai greu în această experiență?

Mulți îmi spuneau că în acest pelerinaj îl găsești pe Dumnezeu. Eu, tânăr ateu nu puteam să cred asta…

Dar atunci când mergi primele zile și ești singur cu gândurile tale, începi să găsești un refugiu în bisericile la care te oprești.

Am avut momente în care nu mai aveam aproape deloc bani. Aveam o săptămână de când nu mai mâncasem. Fără nicio speranță am ajuns la o biserică în care-mi doream foarte mult să stau. Și deși știam că locuri nu-s, i-am întrebat pe cei de acolo dacă pot să mă primească. Eram gata și în coridor să dorm, numai să-mi permită. Și mi-au permis. Chiar m-au întrebat dacă mi-e foame și dacă vreau să-mi gătească. Eu, pentru că nu aveam bani, am zis că n-am cu ce plăti, dar dacă ei pot să-mi dea sare ca să-mi prepar un terci și să-mi dea și o roșie, am să fiu mai mult decât mulțumit. Ei mi-au propus altceva, mi-au spus că o să-mi dea de mâncare gratuit, în schimb, să spăl vesela. Eu eram gata să spăl și toată casa dacă mi se cerea.

Așa că ei m-au hrănit, atunci mi s-a părut că am mâncat cea mai bună mâncare din viața mea. Deși erau doar cartofi prăjiți. Și, când m-am dus să spăl vasele, am descoperit că ei aveau mașină de spălat.

După așa experiențe tu începi să te uiți la oameni altfel. Și la viață începi să te uiți într-un alt mod.

 

Ce s-a întâmplat după pelerinaj?
Da, după pelerinaj m-am reîntors totuși la muncă în construcții. Am mai activat două luni și am înțeles că nu mai pot continua așa. Și într-o dimineață am decis că gata, eu plec și nu mă mai întorc. Tata s-a dezamăgit de mine (râde).

Important, atunci când am decis să plec la muncă în Franța, mama mi-a zis că sunt prost că am abandonat studiile, mai ales că eram copil care a luat olimpiada la matematică. Când am decis să revin acasă, tata a fost cel care mi-a zis că sunt prost (râde)…

Adevărul e că eu nu voiam nici în Moldova să revin deja, eu înțelesesem că vreau să fac voluntariat. Căutam să merg în Africa, căutam posibilitatea de a merge cu doctorii fără frontiere. După pelerinaj mi-am dorit să servesc oamenii, pentru că și eu am fost ajutat de cineva când aveam nevoie. Doar că mama a început să plângă și n-a vrut să accepte această decizie.

…și ai revenit în Moldova, chiar dacă tata s-a împotrivit.

Am auzit despre posibilitatea de a face voluntariat aici. Așa că am revenit acasă. Și timp de cinci luni am făcut voluntariat la Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), unde m-am și angajat. Inițial mi s-a propus să lucrez cu o jumătate de normă și așa cum eu nu aveam niciun plan, am acceptat.

Ce faci acum la CNTM?
Sunt coordonatorul direcției drepturile tinerilor și incluziunea socială.

Ai mai făcut facultatea până la capăt?
Da, după ce am revenit din Franța, am revenit și la studii. La teza de licență am făcut o aplicație legată de voluntari. Sincer, când am prezentat aplicația, cei din comisie nu m-au întrebat atâtea despre aplicație cât despre ce înseamnă să fii voluntar.

Știu că pasiunea pentru mers și alergat s-a menținut. De curând ai făcut și maratonul din Transfăgărășancum a fost ?

A fost greu, pentru că n-am fost în cea mai bună formă. Nu eram cu adevărat pregătit.

 

Dar totuși ai ajuns la capăt.
Da, dar cred că ultimii 15 km i-am mers, pentru că era foarte greu. Nu mi-era frică de faptul că n-am să ajung la sfârșit, mă temeam că n-o să mă încadrez în timp. Și gânduri vin diferite în cap. Mă obseda faptul că tata este departe și că n-am reușit încă niciodată să port cu el o discuție mai intimă, mai profundă.

Și ai avut-o după maraton?
Nu (iar râde, de această dată râsul era și mai trist). Eu tot am dus lipsa comunicării cu el, dar asta ține și de faptul că el a plecat în Franța când eu eram doar în clasa a II-A. Practic am crescut numai cu mama. Știu că există distanță și timp între noi și mi-e mai greu să fac o conexiune cu el. Și ca s-o creez, măcar cumva, îi trimit odată la două săptămâni câte un card poștal. Eu vreau ca el să știe de la mine cu ce mă ocup și cum o fac.

Care sunt planurile tale, aici în Moldova?
Cu siguranță vreau să mai lucrez în CNTM. Cred că încă n-am dat tot ce se putea de dat. Plus că am început să mă reprofilez. De mic desenam, iar acum am decis să mă apuc de design grafic. Așa că viitorul meu, probabil îl voi construi în acest domeniu.

Nu l-am întrebat pe Daniel care sunt sfaturile lui pentru cei care vor să plece din Moldova sau pentru cei care vor să revină în Moldova. Mi s-a părut că experiența lui vorbește de la sine.

Autor: Laura Grigore 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram