/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

Participanții se pot înscrie la Forumul Mass-Media 2017. Acesta va avea loc pe 14-15 noiembrie

missing
10 octombrie 2017, ora 16:21

Forumul este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). Organizatorii își propun să dezbată principalele probleme ale comunității jurnalistice moldovenești, potenţiale soluţii pentru aceste probleme şi pentru impulsionarea reformelor în domeniul mass-media. De asemenea, va fi examinată îndeplinirea “Foii de parcurs” pentru dezvoltarea mass-mediei în Republica Moldova, elaborată şi completată la primele două ediţii ale Forumului mass-media, în 2015 și 2016.

În deschiderea Forumului, vor lua cuvântul ambasadorii Uniunii Europene, Peter Michalko, şi al Germaniei, Julia Monar, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale din domeniul mass-media. Va urma o dezbatere la tema „Ştirile false, manipularea informaţiei şi încrederea în mass-media” cu participarea unor experţi şi oficiali din ţară şi de peste hotare. În prima zi a Forumului mass-media 2017, vor mai avea loc trei master-classuri ale unor experți din străinătate, pentru profesioniştii media din TV, online şi presa scrisă, inclusiv doi experţi ai Academiei Deutsche Welle din Germania, Andrey Gurkov şi Mirko Lorenz, dar şi editorul unui ziar de succes din Polonia, Piotr Piotrowicz. La sfârșitul primei zile a Forumului, vor avea loc două evenimente de tip „side event”, la tema fact checkingul-ului (verificării declarațiilor şi a faptelor), cu expertul din România Ovidiu Vanghele, şi a crowdfunding-ului (atragerea finanţărilor) pentru media, cu experta din Israel Linor Goralik.

În a doua zi a Forumului, participanții vor avea posibilitatea să dezbată problemele în activitatea profesională a jurnaliștilor în cadrul a șase ateliere tematice care vor avea loc concomitent, iar ulterior vor fi dezbătute şi aprobate o rezoluţie și completări la “Foaia de parcurs” pentru dezvoltarea mass-mediei din Republica Moldova. Documentele aprobate vor fi transmise autorităților moldoveneşti, reprezentanţelor şi ambasadelor străine, organizaţiilor şi experţilor europeni şi internaţionali care monitorizează dezvoltarea democratică a Moldovei, altor persoane şi instituţii interesate. Limba de lucru a Forumului va fi limba română, cu traducerea simultană în limbile rusă și engleză a sesiunilor de deschidere şi de încheiere a Forumului.

Pagina web oficială a Forumului mass-media 2017 este platforma online www.mediaforum.md unde a fost creată o pagină specială – http://mediaforum.md/event/2017 care se actualizează continuu cu informaţii relevante, inclusiv lista speakerilor și a experților, agenda Forumului etc. 

Până la 5 noiembrie 2017, persoanele interesate să participe la Forumul mass-media 2017 se pot înregistra online prin completarea formularului disponibil pe site. Organizatorii vor procesa toate formularele de înregistrare și vor transmite confirmări persoanelor selectate. Lista participanților va fi publicată cu cinci zile înaintea începerii Forumului.

Desfăşurarea Forumului mass-media 2017 este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) şi DW Academie (Germania).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram