Ședința de urgență a Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la care urma să fie reexaminată cesionarea licenței TV8 a eșuat din lipsă de cvorum. Din cei 9 membri ai CCA, la ședința s-au prezentat doar 5, doi fiind în deplasare, iar alți doi au lipsit nemotivat. Aceștia din urmă nu s-au prezentat la muncă pentru că unuia i s-ar fi îmbolnăvit copilul, iar celălalt pur și simplu avea telefonul închis, susține președintele CCA. De cealaltă parte, directorul executiv al Asociației Presei Independente susține că CCA face jocul unor grupuri de interese sau politicieni cu interese în media.

În urmă cu două zile, administrația TV8 a fost anunțată de către CCA despre convocarea unei ședințe de urgență la care urma să fie reexaminată cesionarea licenței postului nostru de televiziune. TV8 a pregătit pachetul de acte solicitate de CCA și s-a prezentat la ședință. Ghinion însă. Din cei 9 membri, la ședință au venit doar 5, număr insuficient pentru a putea fi luată vreo decizie. 2 membri sunt în deplasare, la unul i s-ar fi îmbolnăvit copilul, iar altul pur și simplu a plecat de la muncă cu doar jumătate de oră înainte de ședință și avea telefonul închis, susține președintele CCA.

„Eu consider că trebuie să mai așteptăm pentru a vedea care este situația și propun să luăm o pauză și îmi cer scuzele de rigoare până la ora 14.00”, a declarat Dragoș Vicol, Președinte CCA.

E trecut de ora 14 și 30 Eu constat că nu este cvorum asigurat pentru a putea continua ședința”, a menționat Vicol.

Nici peste jumătate de oră însă, membrii CCA nu s-au prezentat în număr suficient pentru ca ședința să fie deliberativă. „Eu constat că cvorum nu este asigurat. Din păcate eforturile mele de a contacta colegii care mi-au confirmat că trebuie să vină nu se soldează cu succes. Două persoane sunt plecate în deplasare. Știu. Însă am contat foarte mult pe prezența celorlalte persoane”, a menționat Dragoș Vicol, Președinte CCA.

Dragoș Vicol susține că a aflat cu doar 10 minute înainte de ședință că doi membri ai CCA vor lipsi nemotivat. Este vorba despre Olga Barbălată căreia i s-ar fi îmbolnăvit copilul și Dinu Ciocan, care nu a anunțat din timp despre motivele absenței de la serviciu și avea telefonul închis.

„Eu constat atunci când intru în sală. Au fost anunțați din timp toți colegii. Sper că au intervenit chestiuni obiective care i-au pus în imposibilitate fizică de a fi prezenți”, a menționat președintele CCA.

TV8 a încercat să-i contacteze pe cei doi membri care au lipsit nemotivat de la muncă, însă Dinu Ciocan avea telefonul deconectat, iar Olga Barbălată nu a răspuns la telefon. În aceste condiții ședința a fost amânată pentru o altă zi, fără a fi stabilită o dată exactă.

Trebuie să consult calendarul și orarul colegilor mei să văd care sunt deplasările, inclusiv va trebui să aflăm care sunt motivele pentru că eu am avut toată certitudinea că vom avea cvorumul necesar pentru a delibera”, a menționat Vicol.

Conducerea postului nostru de televiziune se arată total nedumerită de acțiunile membrilor CCA pe care le consideră absurde, în condițiile în care anume CCA a insistat ca cesionarea licenței să fie examinată astăzi. Pe de altă parte, acțiunile CCA sunt criticate de directorul executiv al Asociației Presei Independente. Petru Macovei susține că unii membri fac jocul unor grupuri de interese sau jocul unor politicieni care stau în spatele unor instituții media.

Faptul că s-a revenit astăzi surprinzător la această chestiune probabil indică asupra faptului că juriștii CCA au mai analizat situația și au ajuns la concluzia că nu este bine să se încalce Codul Audiovizualului, asta însemnând un proces de judecată care ar aduce probleme de imagine a CCA sau poate au avut loc alte presiuni din exterior asupra CCA. Ceea ce s-a întâmplat astăzi, confirmă încă o dată în plus că unii membri ai CCA fac jocul altor grupuri de interese sau politicieni cu interese în media”, a declarat Petru Macovei, Director Executiv API.

Din componența CCA fac parte 9 membri desemnați de Parlament. Anterior, CCA a refuzat cesionarea licenței, invocând o pretinsă datorie a postului nostru de televiziune față de o asociație de protecție a drepturilor de autor, argument fals în opinia administrației TV8.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!