/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

Un taxi a lovit mai mulţi pietoni, în centrul Londrei. Cel puţin trei persoane au fost rănite

missing
01 noiembrie 2017, ora 20:48

Cel puţin trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, în urma incidentului rutier produs miercuri seară în centrul Londrei, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

Numeroase echipaje de prim-ajutor au fost trimise la locul incidentului, produs în zona Covent Garden.

Şoferul taxiului care a lovit mai mulţi pietoni miercuri seară, în centrul Londrei, a fost reţinut, anunţă Poliţia metropolitană, citată de cotidianul The Independent.

“Poliţia este la locul incidentului produs în zona Covent Garden, unde mai mulţi pietoni au fost loviţi de un vehicul pe strada Southampton. Nu există indicii că ar fi un act terorist”, informează Scotland Yard.

“Şoferul taxiului a fost reţinut. Este vorba de o încălcare gravă a legislaţiei rutiere”, precizează Poliţia metropolitană londoneză.

Incidentul rutier a avut loc miercuri seară în zona Covent Garden din Londra. Potrivit martorilor, un taxi a părăsit carosabilul şi a lovit mai mulţi pietoni, într-o zonă aglomerată.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram