Antreprenorii din piețele din țară vor fi verificați privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare, cântarelor. De asemenea, vor fi verificate stațiile Peco, serviciile taxi, telefonia mobilă și calitatea produselor alimentare, în special cele care sunt distribuite în instituțiile de învățământ. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

Verificările vor avea loc în cadrul unei Campanii de verificare la mai mulți agenții economici privind respectarea dreptului consumatorului, cu referire la calitatea serviciilor prestate și calitatea produselor comercializate. „O campanie pe de o parte informativă pentru agenții economici, dar și de verificare a respectării legii. Vom avea un program masiv de comunicare și cu agenții economici, așa cum purtăm grija și față de agenții economici, dar purtăm și grija față de consumatorii și oamenii din Republica Moldova” a declarat Calmîc.

Potrivit unui comunicat al ministerului Economiei și Infrastructurii campania de controale și verificare a fost anunțată preventiv, pentru ca agenții economici să aibă timp să revizuiască activitatea sa de antreprenor, astfel de a micșora presiunea asupra mediului de afaceri, „deoarece nu se dorește amenzi și penalizări, dar nici loiali față de încălcările privind calitatea serviciilor prestate și produselor comercializate pe piața din țara noastră și astfel să fie asigurată protecția consumatorului”, a menționat Octavian Calmîc.

Menționăm că prin aprobarea Legii nr.185/2017 și în rezultatul reorganizării, optimizării și creării unor noi instituții cu drept de control, de la circa 70 entități cu dreptul de control au rămas 13 instituții cu funcție de control.

„Guvernului a ameliorat cadrului normativ și legislativ care reglementează controlul de stat pentru atingerea eficienței maxime a acestui instrument – controlul de stat, pentru a scăderea numărului de controale și organelor care efectuează aceste controale, și astfel asigurarea protecției consumatorului și micșorarea presiunii asupra mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat al instituției.

În temeiul Legii nr. 230 din 23 septembrie 2016, pentru modificarea şi completarea unor acte legislative la 1 noiembrie 2017 au fost aprobate Hotărârile Guvernului nr.886-889 care au promovat modificările necesare la optimizarea structurii şi efectivului, următoarelor autorităţi cu funcţii de control şi supraveghere: Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Agenţia Naţionale pentru Sănătate Publică, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional, Agenţia Naţională Transport Auto, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenţia Navală, Inspectoratul de Stat al Muncii, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat și Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!