/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Cumpărătorul celei mai scumpe picturi din istoria licitațiilor, un prinț saudit. Lucrarea lui Da Vinci va fi expusă la Abu Dhabi

missing
07 decembrie 2017, ora 08:16

Este o reușită extraordinară pentru noul muzeu, pe care președintele Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed Al Nahyan, l-a numit “monument cultural mondial” cu prilejul inaugurării sale de la 8 noiembrie, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron.

“Felicitări”, a postat pe Twitter casa de licitații Christie’s, care a organizat la New York vânzarea în cursul căreia tabloul “Salvator Mundi” a pulverizat recordul pentru pictura cea mai scumpă din lume care era deținut de “Les Femmes d’Alger”, a lui Pablo Picasso, vândută cu 179,4 milioane de dolari în 2015.

De atunci, au apărut numeroase speculații privind identitatea cumpărătorului tabloului vândut de miliardarul rus Dmitri Rybolovlev, care l-a achiziționat cu 127,3 milioane de dolari în 2013, un preț pe care l-a considerat atunci supraevaluat.

Săptămânalul francez Le Journal du dimanche (JDD) a relatat că este vorba despre două societăți de investiții, care acționează în baza unui acord financiar cu mai multe mari muzee. După achiziționarea sa, opera lui Da Vinci ar urma să fie revândută sau închiriată muzeelor, în special în Asia și Orientul Mijlociu, potrivit JDD.

În postarea sa de miercuri de pe Twitter, Luvrul din Abu Dhabi nu a precizat intervalul de timp în care va expune tabloul. Întrebat de AFP despre această chestiune, instituția nu a răspuns încă solicitării.

“Salvator Mundi” este singurul tablou cunoscut al lui Leonardo da Vinci care aparține încă unui colecționar privat, toate celelalte fiind proprietatea unor muzee.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram