/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Gala RemarcAbilitatea 2017: Cinci agenți economici din Moldova, premiați pentru că angajează persoane cu dizabilități

missing
08 decembrie 2017, ora 07:30

Evenimentul are drept scop recunoașterea și aprecierea publică a angajatorilor care s-au remarcat în anul 2017 prin elaborarea și promovarea unor practici pozitive în privința angajării persoanelor cu dizabilități, cât și de a încuraja și alți agenți economici ca să-și schimbe practicile existente sau după caz să le adopte, astfel ca să contribuie la realizarea dreptului la muncă și angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

Cu diplome, trofee, flori, dar și cu aprecieri publice s-au ales 5 companii, care au fost premiate după următoarele categorii:

1) Angajatorul remarcabil pentru adaptarea rezonabilă a locului de muncă pentru persoanele cu dizabilități – McDonald’s;
2) Angajatorul remarcabil pentru angajarea persoanelor cu dizabilități prin angajare asistată – „Frunctul” din comuna Truşeni, municipiul Chişinău şi „Oil Tech” din oraşul Chişinău;
3) Angajatorul remarcabil pentru angajarea celor mai multe persoane cu dizabilități – „Moldretail”, reția Linella;
4) Antreprenor remarcabil, persoană cu dizabilități, care a inițiat o afacere și a creat locuri de muncă pentru alte persoane cu dizabilități – HR Consulting SRL.

Tot în cadrul evenimentului, Stela Grigoraș, a înmânat trofee și diplome la 5 persoane cu dizabilități care au demonstrat dorință și perseverență în angajarea în câmpul muncii, devenind un model de succes pentru alte persoane cu dizabilități.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități, în parteneriat cu Întreprinderea Socială „Floare de Cireș”, Asociația „Motivație”, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități și Asociația Obștească „Centrul Media pentru Tineri” cu susținerea financiară a Reprezentanței IM Swedish Development Partner, Ambasada Austriei în Republica Moldova, sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram